Procurorii DIICOT Sălaj au arestat două persoane pentru trafic de droguri în Șimleu Silvaniei

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 33 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada cuprinsă între aprilie 2024 – noiembrie 2026, la anumite intervale de timp, acesta, precum și un alt bărbat, în vârstă de 21 de ani, care se sustrage urmăririi penale, ar fi procurat, deținut, manipulat și ar fi vândut, în orașul Șimleul Silvaniei, substanțe cristaline 3CMC, 4 CMC și 4 BMC, cu 100 de lei pentru un pliculeț.

Cei doi bărbați ar fi realizat interacțiunile cu clienții prin intermediul unor site-uri de socializare și canale de comunicare online, loc în care se stabilea și modul de comercializare, precum și prețul pentru drogurile de mare risc și produse psihoactive oferite spre comercializare.

La data de 4 noiembrie a.c., polițiștii au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară și trei percheziții auto, ocazie cu care au fost descoperite și ridicate trei telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă.

Totodată, au fost puse în executare 33 de mandate de aducere.

La data de 4 noiembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reținerea bărbatului, în vârstă de 33 de ani.

Ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile. Față de această încheiere, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au formulat contestație.

În cursul zilei de astăzi, 6 noiembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sălaj a admis propunerea formulată de procurorii DIICOT de arestare preventivă în lipsă a bărbatului de 21 de ani, care se sustrage urmăririi penale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *