Surse: IPJ Sălaj urmează să fie executată silit, iar inspectorul șef Stupar Marius va fi destituit
În urma verificărilor făcute la IPJ Sălaj de corpul de control al ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, șeful Poliției Sălăjene urmează să fie debarcat din funcție, susțin sursele noastre.
Ministrul Lucian Bode și-a trimis la începutul săptămânii corpul de control să verifice activitatea conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.
Principalele verificări au constat în audierea mai multor polițiști, șefi de servicii, inclusiv pe inspectorul șef interimar Stupar Marius. Corpul de control a puricat documentele de la Serviciul Financiar (contabilitate), acte de la Serviciul Juridic, urmărind modul de apărare a intereselor instituție, dar și nepunerea în aplicare a deciziei Curții de Apel Cluj privind drepturile salariale câștigate de cei 49 de polițiști.
Corpul de control al ministrului Lucian Bode a venit la IPJ Sălaj marți, 13 aprilie, iar ieri, 15 aprilie, în ultima zi de control a fost prezent la Inspectorat și secretarul de stat din MAI, Bogdan Despescu – coordonatorul activității Poliției Române.
După ce corpul de control a plecat la București pentru a pregăti concluziile, inspectorul șef interimar al IPJ Sălaj, Stupar Marius, și-a luat câteva zile libere. Surse din Poliție susțin că secretarul de stat Bogdan Despescu ar fi avut o poziție tranșantă față de eventualele probleme depistate la nivelul conducerii IPJ Sălaj, lucru care ar duce la destituirea din funcție a lui Stupar Marius.
Conducerea IPJ Sălaj a emis dispoziții de modificare a salariilor, venituri care vor fi diminuate, astfel că polițiștii le consideră ca fiind un abuz în serviciu și au depus plângeri prealabile la Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj.
Totodată, zilele acestea polițiștii au demarat acțiuni în instanță pentru executarea silită a IPJ Sălaj pentru a obliga instituția să pună în aplicare atât drepturile salariale, cât și penalitățile stabilite în deciziile Curții de Apel Cluj.
Reporterii Monitorul de Sălaj au încercat să i-a legătura cu șeful Poliției Sălăjene, Stupar Marius pentru a explica situația din instituție, dar acesta nu a răspuns la telefon și nici la solicitarea transmisă pe whatsup.
Rămâne de văzut care vor fi concluziile acestui constrol, pentru că așa cum a anunțat ministrul Lucian Bode, săptămâna viitoare raportul final urmează să fie făcut public.
„Am trimis corpul de control la IPJ Sălaj unde efectuează o misiune de verificare cu obiective foarte clar stabilite. La finalul acestor verificări Corpul de control va prezenta un raport și așa cum am procedat de fiecare dată voi prezenta public concluziile. Ultimul raport care a născut multe comentarii în spațiul public a fost cel de la Timiș, unde tot așa corpul de control al ministrului a verificat activitatea a trei instituții, Poliție, Jandarmerie, Instituția Prefectului, iar concluziile de sinteză le-am prezentat public. La fel voi face și aici în momentul în care voi primi raportul finalizat într-un termen cât mai scurt posibil. Nu aș vrea să avansez un termen, dar săptămâna viitoare aș putea să fie prezentate concluziile acestui raport”, a declarat pentru Monitorul de Sălaj, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.