Ministrul Lucian Bode, vine cu precizări privind măsurile în noaptea de Paște
Potrivit ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, circulația în noaptea de Paște este permisă în intervalul 22:00 – 05:00, subliniind însă că această măsură e destinată celor care participă la slujbele religioase.
Ministrul de Interne, apel către români
Lucian Bode a făcut un apel la cei care nu merg la slujba de Înviere să rămână acasă în noaptea de Paște, anunțând, totodată, că forțele de ordine vor patrula pe străzi pentru a se asigura că sunt respectate regulile.
„Sunt convins că milioanele de credincioși care vor participa vor da dovadă de echilibru, de simț civic crescut, pentru că încă traversăm o perioadă critică”, a declarat ministrul de Intrene.
Programul de cumpărături este prelungit în Vinerea Mare
„Magazinele vor rămâne deschise până la ora 20:00 în Vinerea Mare”, a remintit ministrul Bode.
Lucian Bode a amintit că stațiunile sunt deschise, dar nu funcționează la capacitate maximă
„Stațiunile de pe Litoral și stațiunile montane vor fi deschise respectând toate regulile în vigoare dar cu o capacitate de maxim 70%.”