Senatoarea UDMR, Irina Kovacs, premiată pentru merite deosebite aduse învățământului românesc

Senatoarea Irina-Elisabeta Kovacs de la UDMR, a fost invitată la ceremonia de decernare a premilor în cadrul Galei „Rakoczi”, eveniment desfășurat la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Târgu Mureș.

Senatoarea Irina-Elisabeta Kovacs a fost premiată pentru merite deosebite în ceea ce privește redeschiderea Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureș.

Din funcția de secretar de stat în Ministerul Educației, Irina Kovacs a fost unul dintre cei care s-au implicat foarte mult pentru redeschiderea acestui liceu și pentru drepturi egale pentru toți elevii, indiferent de confesiune sau naționalitate.

„Sunt onorată de această distincție și mă bucur că am putut participa la acest eveniment și să sprijin comuntiatea romano-catolică”, ne-a a transmis senatoarea UDMR, Irina Kovacs.


Scurt istoric
Unitatea de învățământ a fost înființată în 1702 de către iezuiți ca școală elementară, apoi în 1708, a devenit liceu.

În 1948, din cauza naționalizării instituțiilor de educație aflate în proprietatea cultelor religioase din România, Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureș a fost transformat în liceu de stat pentru fete și a funcționat sub numele de Liceul Maghiar de Fete.

În anul 1962 au fost mutate în liceu clase cu limba de predare în română. După desființarea Regiunii Autonome Maghiare în anul 1968 numele liceului a fost schimbat în Liceul Unirea.[6]
În 2014 a fost reînființat sub numele de Liceul Teologic Romano-Catolic.

Deoarece actul de înființare a fost anulat definitiv de instanță, în 2018 prin ordin al ministrului educației a fost înființat Liceul Teologic Romano-Catolic II. „Rákóczi Ferenc”.

În data de 16.04.2021 a avut loc Decernarea Premiilor „Rákóczi”. Festivitatea de premiere a fost organizată la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Târgu Mureș.

Premiile au fost oferite unor personalități din diferite domenii care au avut un o contribuție importantă în reînființarea școlii.

În semn de recunoaștere a meritelor deosebite în reînființarea liceului conducerea liceului și reprezentații cultului romano-catolic au acordat această valoroasă distincție doamnei senator Kovacs Irina.

În calitate de secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării doamna Kovacs Irina și-a adus aportul la reînființarea în condiții legale a liceului, la solicitarea comunității locale, a reprezentanților Bisericii Romano-Catolice și a reprezentanților minorității maghiare din Parlament.

Liceul Teologic Romano-Catolic II. „Rákóczi Ferenc” se bucură de aprecierea întregii comunități maghiare și a devenit în decursul ultimilor ani un simbol al învățământului în limba maghiară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *