CCR se pronunță azi asupra neconstituționalității Legii carantinării și izolării Legea nr. 55/2020
Astăzi e începutul sfârșitului pentru pandemia Covid-19 și în România, susține fostul senator PMP, Critian Vasile Lungu într-o postare pe pagina personală de Facebook. Senatorul Lungu Cristian a fost printre puținii parlamentari care au votat împotriva adoptării acestei legi.
„Spun asta pentru că la ora 9:00 Curtea Constituțională a României are pe ordinea de zi pronunțarea pe neconstituționalitatea Legii carantinării și izolării (Legea nr. 55/2020). Acestă lege a fost votată anul trecut în iulie de 115 senatori, în timp ce 8 senatori au votat împotrivă și 3 s-au abținut”, scrie pe Facebook, fostul senator Lungu.
Legea nr. 55/2020 este baza legală pentru toate abuzurile la care românii au fost supuși în ultimul an de către autoritățile centrale, dar și locale. Mă refer aici la câteva dintre acestea, precum:
– interzicerea sau restrângerea circulației persoanelor și vehiculelor pe teritoriul României;
– interzicerea sau restrângerea activității operatorilor economici, măsură care a condus la distrugerea unor sectoare economice precum HoReCa;
– restrângerea și suspendarea procesului de educație prin masuri excesive și abuzive, aplicate copiilor și care au adus atingere securității vieții, integrității fizice, psihice și emoțional-afective a copiilor;
– obligativitatea purtării măștii de către adulți si copii, precum și obligativitatea distanțării fizice a persoanelor;
– internarea forțată și obligatorie într-o unitate sanitară a persoanelor suspectate că ar fi infectate cu SARS-CoV-2.
„Înțeleg din sursele mele că asupra CCR se exercită presiuni pentru a fi declarată constituțională această lege. Sunt convins ca judecători CCR vor găsi puterea de a anula Legea nr. 55/2020 și astfel vor anula puterea dictaturii medicale, toate constrângerile, inclusiv presiunea care se face acum pentru vaccinarea populației cu vaccinuri experimentale. După ce CCR va declara neconstituțională această lege, toate amenzile date de mai bine de un an nu vor mai avea baza legală și nu vor mai fi aplicate.
S-au comis prea multe abuzuri în ultimul an de p(l)andemie! Aplicabilitatea Legii 55/2020 trebuie să înceteze!”, a conchis fostul parlamentar, Cristian Vasile Lungu.