Accident de circulaţie pe şoseaua ocolitoare a municipiului Zalău
Poliţiştii Biroului Rutier au fost solicitaţi la data de 3 iulie a.c., ora 14.15, pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs un accident de circulaţie pe șoseaua ocolitoare a municipiului Zalău.
Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că o femeie de 57 de ani, din Târgu Mureş, în timp ce conducea un autoturism pe sectorul de drum menţionat ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un stâlp de iluminat public.
În urma impactului a rezultat rănirea gravă a pasagerei de pe locul din spate, o femeie, în vârstă de 87 de ani, din judeţul Satu Mare, şi rănirea uşoară a conducătoarei auto.
Victimele au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale şi investigaţii, însă la ora 23.50 a fost declarat decesul pasagerei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt.