Noua conducere a Primăriei Horoatu Crasnei înregistrează primele rezultate în dezvoltarea comunei
După ani buni în care Comuna Horoatu Crasnei a fost „ocolită” de investiții majore, odată cu alegerile locale din septembrie 2020, comuna are o conducere nouă pusă pe treabă la propriu.
Noul primar Mirișan Marian împreună cu tânărul viceprimar Onisim Sav și echipa din primărie au reușit să deblocheze multe proiecte care zăceau în sertare uitate, dar au și profitat de Guvernul liberal și au atras sume importante de la bugetul național pentru investiții majore în comună.
Astăzi pe raza UAT Horoatu Crasnei se află în lucru mai multe proiecte de investiții care odată finalizate vor schimba în totalitate calitatea vieții cetățenilor. Atragerea fondurilor fie europene sau guvernamentale este prioritatea zero a noului primar Mirișan Marian, care își dorește ca încă din primul mandat să recupereze timpul pierdur de vechea conducere și să transforme Comuna Horoatu Crasnei într-o comună europeană cu adevărat.
„Îmi doresc ca în anii care urmează să reușim să implementăm cât mai multe proiecte de investiții, iar comuna Horoatu Crasnei să devină o comună atractivă, în care să se stabilească tinere familii, iar viața să fie apropiată de cea de la oraș. Acesta este planul meu și sunt convins că alături de echipa din primărie, alături de cetățenii care mi-au acordat votul de încredere, vom reușii să transformăm comuna într-una dezvoltată cu un nivel de trai ridicat”, spune primarul Mirișan Marian.
Echipa de la primărie acționează și cu resurse din bugetul local, pentru intervenții mai mici, cum ar fi pietruirea și întreținerea drumurilor, curățenia, toaletarea copacilor, cosirea vegetației de pe acostamentele drumurilor. În acest sens primarul Mirișan a reușit să achiziționeze cu bani de la bugetul local o autobasculantă IVECO dotată cu lamă și sălăriță. Cu sprijinul minitrului Lucian Bode, primarul Mirișan a obținut donație o mașină de serviciu Skoda Octavia an 2018.
Recent Primăria Horoatu Crasnei a acordat din bugetul local un sprijin financiar pentru a ajuta cultele religioase, astfel că banii vor fi folosiți pentru întreținerea lăcașelor de cult (17 biserici de la toate cultele religioase).
„De când am preluat mandatul am făcut o analiză a parcului auto de care dispune Primăria Horoatu Crasnei. Am fost mirat să constat că aveam în dotare daor o Dacie Logan veche și un buldoexcavator.
Pentru a face economii la bugetul local și pentru a intervenii imediat pe străzile afectate de viituri sau pe timpul iernii când zăpada blochează traficul rutier, am făcut demersuri să achiziționez o autobasculantă IVECO dotată cu lamă și sălăriță. Este un ultilaj modern cu care vom putea realiza multe lucrări în regie proprie. Cu sprijinul ministrului Bode am reușit să aduc la Horoatu Crasnei un autoturism Skoda Octavia primit donație, o mașină decentă de care se folosește atât primarul, cât și personalul din primărie”, transmite primarul Mirișan.
Parcuri de jaocă amenajate în toate satele
Recent au fost recepționate lucrările de amenajare și dotare a trei parcuri de joacă pentru copii în satele Hurez, Stârciu și Șeredeiu, investiții realizare din bugetul local.
Parcurile sunt amenajate în preajma unităților școlare, spații în care au fost montate diferite elemente de joacă pentru copii, balansoare, topogane, bănci și coșuri de gunoi.
„Parcurile de joacă pentru copii lipseau cu desăvârșire în comuna noastră. Am decis să nu stau pasiv și am alocat o sumă modică din bugetul local și am amenajat trei parcuri de joacă pentru copiii din comuna noastră. Sunt investiții care se pot realiza și cu bani puțini, trebuie doar voință și implicare. Și eu asta am făcut”, declară primarul Mirișan Marian.
Capela mortuară din satul Stârciu a fost finalizată
Primăria Horoatu Crasnei a finalizat recent lucrările la capela mortuară în satul Stârciu, urmând ca în continuare să amenajeze o parcare și să asfalteze drumul de acces. Această lucrare este finanţată cu bani europeni prin Grupul de Acţiune Locală “Poarta Transilvaniei”. Valoarea proiectului este de 476.000 lei, din care 126.000 lei sume atrase și diferența de 350.000 lei este cofinanțarea asigurată de primărie din bugetul local.
Trebuie amintit că primarul Mirișan Marian face demersuri pentru a obţine finanţare pentru construirea de capele mortuare şi în celelalte sate, astfel încât fiecare sat al comunei – Horoatu Crasnei, Hurez şi Şeredeiu să beneficieze de o capelă funcţională.
„Proiectul capelei din Stârciu a fost făcut așa cum a fost făcut. Mă bucur însă că am reușit să finalizăm lucrările cuprinse în proiect. Mai este încă mult de muncă pe lângă construcția însine. Voi căuta soluția financiară pentru a construi și ce lipsește din proiect, respectiv o parcare, amenajarea curții interioare, dar și asfaltarea drumului de acces spre capelă.
Avem în plan să continuăm astfel de investiții și vom construi câte o capelă în fiecare sat, fie pe fonduri europene, fie prin programe naționale – CNI sau PNDL 3″, spune Mirișan.
Cea mai mare investiție – rețeaua de apă cu fonduri europene avansează excelent
Cea mai mare investiție derulată în comuna Horoatu Crasnei este introducerea rețelei de apă în satele Stârciu și Horoatu Crasnei cu fonduri europene prin POIM.
Lucrările la rețeaua de apă din satul Stărciu au fost finalizate, iar cei 20 de kilometri de conductă au fost introdusă în pământ, urmând a fi realizate 535 de branșamente. Pe raza satului Stârciu firma a mai amplasat 47 de cămine de apă de distribuție, 10 cămine de apă pentru aducțiune, doi hidranți. În acest moment se lucrează la rezervorul de apă de capacitate 200 metri cubi.
Lucrările la rețeaua de apă din satul Horoatu Crasnei în lungime totală de 9 kilometri, firma constructoare a reușit să finalizeze lucrările pe o lungime de 4 kilometri și avansează foarte bine, urmând ca la finalul lucrărilor să fie realizate 474 de branșamente. În centrul de comună vor fi aplasate 37 de cămine de apă pentru distribuție, 3 cămine de apă pentru aducțiune, doi hidranți și un rezervor de apă de capacitate 200 metri cubi.
Comuna Horoatu Crasnei va fi conectată la rețeaua de apă Crasna – Cizer, iar termenul de finalizare a întregii lucrări prevăzut în contract este luna februarie 2023, însă constructorul care este foarte serios promite că va finaliza lucrarea anul acesta.
„Mi-am propus ca în acest mandat să pornesc proiecte mărețe, să recuperez timpul pierdut de vechile administrații, iar pentru asta mă lupt în fiecare zi, vorbesc cu proiectanții, consultanții pe fonduri europene, fac deplasări la București, totul pentru a ridica comuna Horoatu Crasnei. Pentru asta am fost ales și asta voi face, voi muncii pentru comuna mea.
Nu este ușor, iar banii sunt limitați oricât de multe solicitări aș face. Așa că am făcut o prioritizare a investițiilor, iar asigurarea serviciilor de apă, canalizare și drumuri moderne sunt prioritățile mandatului meu. Proiectul rețelei de apă avansează foarte bine și avem promisiunea că lucrările vor fi terminate anul acesta, chiar dacă termenul era prevăzut în primăvara anului 2023. Avem în comună un antreprenor serios care a finalizat deja introducerea rețelei de apă în tot satul Stârciu, iar acum lucrează la capacitate maximă în Horoatu Crasnei, unde din cei 9 km de rețea, 4 kilometri sunt deja introduși în pământ. Se lucrează și la rezervorul de apă care va deservi satul Stârciu”, spune edilul Mirișan.
Două terenuri sintetice gata pentru tinerii din comună
Prin CNI București au fost finanțate construirea a două terenuri multifuncționale de sport cu gazon sintetic, împrejmuite și cu nocturnă, amplate în curtea celor două școli din Stârciu și Horoatu Crasnei.
Ambele terenuri sportive sunt ralizate de firma Quick Smart City din Cluj și au o valoare de 3,8 miliarde de lei vech. Terenurile sunt finalizate și în perioada imediat următoare urmează recepția lucrărilor.
„Dacă până acum tinerii din comună au fost neglijați, eu am promis că voi pune accent pe tânăra generație și pentru asta trebuie să facem lucruri concrete, atât pentru ei, cât și pentru tinerele famlii. Am reușit într-un timp record să construim două terenuri de sport sintetic multifuncționale care vor fi exclusiv la dispoziția copiilor și a tinerilor din comuna Horoatu Crasnei.
Îmi doresc ca tinerii să nu mai plece din comună, iar cei plecați să se întoarcă cu drag acasă, unde să poată beneficia de condiții optime pentru a-și întemeia o familie. Așa am gândit și proiectul Grădiniței cu program prelungit de la Stârciu, unde familiile tinere își vor putea lăsa copiii pe perioada în care ei vor fi la serviciu”, transmite primarul Mirișan Marian.
Drum nou amenajat pe Valea Poniță în satul Hurez
Modernizarea infrastructurii rutiere se află printre principalele obiective a primarului Mirișan Marian, care își propune să ducă asfaltul în cele mai izolate zone din comună. Astfel, cu bani de la bugetul local Primăria Horoatu Crasnei va moderniza și amenaja un drum pe marginea Văii Poniță în satul Hurez, zonă în care oamenii nu aveau acces cu mașinile, dar și accesul pietonal se face cu dificultate.
În zonă deja au început lucrările de consolidare a malurilor văii, a fost lărgit drumul și continuă lucrările. În perioada următoare se va aduce camioane de piatră spartă și balastru, iar inițial drumul va fi amenajat fără asfalt, urmând ca după rectificarea bugetului național primarul Mirișan să ceară o finanțare prin CNI pentru asfaltarea drumului.
Primarul Mirișan a emis ordin pentru construirea a două poduri rutiere
Primarul Mirișan Marian a semnat ordinul de începere a lucrărilor de construire a două poduri, proiect finanțat prin PNDL 2 având și o cofinanțare importantă din partea Primăriei Horoatu Crasnei.
Valoarea proiectului este de 670.000 lei din care finanțare PNDL2 320.000 lei, iar cofinanțare din bugetul local 350.000 lei.
Un pod va fi construit în satul Stârciu peste Valea Satului, iar al doilea pod se construiește în satul Șeredeiu.
În cadrul acestui proiect sunt prevăzuți și asfaltarea a patru kilometri de străzi pentru care se lucrează la Proiectul Tehnic, iar constructorul a promis că în luna septembrie va turna asfaltul.
Este vorba de porțiunea de drum din satul Stârciu cuprinsă între Str. Copceag până în Valea Blidiresii, str. Copceag legătură cu Str .Țiganilor, de la Podul din Valea Satului – str Popii – str. Săliște – legătură cu drumul comunal DC 79.
„Infrastructura rutieră, străzi moderne și asfaltate cu șanțuri betonate, poduri de legătură, podețe – sunt investiții vitale pentru fiecare comunitate. Am semnat deja ordinul de începere a lucrărilor pentru două poduri și vom mai construi alte două podețe. În același timp vom moderniza Valea Poniță și vom amenaja un drum de acces auto pentru locuitorii din zonă, iar în septembrie avem promisiunea constructorului că va veni în comună să toarne asfalt pe o lungime de 4 kilometri de drum în satul Stârciu. Continuăm să modernizăm drumurile și cu lucrări de întreținere, pietruire”, spune primarul Mirișan.
Proiect pentru extinderea rețelei de apă în satele Hurez și Șeredeiu
Pentru că deviza primarului Mirișan Marian este ca nimeni să nu rămână în urmă, edilul a pregătit un proiect de finanțare pentru extinderea rețelei de apă în satele Hurez și Șeredeiu. respectiv 25 de kilometri de conductă. În acest moment se lucrează la Studiul de Fezabilitate urmâna apoi să fie depusă cererea de finanțare la Compania Națională de Investiții București.
„Asigurarea serviciilor publice minime în secolul 21 este obligatoriu, astfel că după ce am pornit cu motoarele la maxim introducerea rețelei de apă în satele Horoatu Crasnei și Stârciu, vrem să continuăm și să introducem apa în toată comuna, astfel ca fiecare cetățean să fie egal și să beneficieze de condiții optime pentru o viață normală.
Proiectul pentru introducerea apei în satele Hurez și Șeredeiu este într-un stadiu avansat, finalizăm Studiul de Fezabilitate și repede depunem cererea de finanțare. Nu vrem să pierdem nicio șansă de a atrage bani pentru investiții”, declară primarul Mirișan.
Proiecte depuse spre finanțare la Compania Națională de Investiții
- Rețea de canalizare (35 km) pentru toată comuna Horoatu Crasnei
- Asfaltarea drumului comunal DC 70C legătura între Stârciu și Buciumi (6,9 km)
- Reabilitarea, extinderea și dotarea Căminului Cultural Stârciu
- Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniță cu program prelungit Stârciu (fostul sediu CAP)
- Extindere, modernizare și dotare Dispensar medical în Horoatu Crasnei
- Reabilitare, modernizare și dotarea Cămin Cultural Hurez
- Realizare două podețe pe drumul comunal DC 79
„Suntem pregătiți și avem depuse spre finanțare mai multe proiecte de investiții – drumuri asfaltate, rețea de apă, canalizare, grădiniță și dispensar medical modern, sunt doar câteva din viitoarele proiecte care vor demara în comuna noastră.
Așteptăm să fie publicate ghidurile de finanțare a proiectelor pe fonduri europene și să atragem cât mai mulți bani pentru investiții în comuna noastră. Sunt convins că cetățenii vor aprecia efortul nostru și vor vedea că odată ce vom finaliza proiectele, va crește și nivelul de trai în Horoatu Crasnei„, a transmis primarul Mirișan Marian.