Interes mare pentru selecția grupelor de juniori republicani la SCM Zalău
Joi după-amiază, 15 iulie, SCM Zalalău a desfășurată o primă acțiune de selecție a juniorilor A și B republicani pe stadionul din Treznea, acțiune la care au participat peste 70 de copii. Azi, 20 iulie, de la ora 17.30 are loc selecția finală pe stadionul Municipal Zalău.
Din aceast sezon SCM Zalău va avea şi grupe de juniori republicani, care vor evolua în Campionatul Naţional U19 şi U17 organizat de FRF. S-au format trei echipe pentru grupa 2003 – 2004, iar alte trei echipe cu jucători născuţi în 2005 – 2006.
La acțiune au participat din partea SCM Zalău managerul Marius Paşca, antrenorii de la echipa de seniori, George Zima şi Alexandru Pop, și antrenorii de la grupele de juniori, Laurean Flonta şi Claudiu Cornaci.
“A fost o selecţie primară, în urma căreia au rămas aproximativ 45 de juniori. Mă bucură faptul că au venit juniori din tot judeţul şi au venit chiar şi patru copii din judeţul Cluj. Le mulţumim juniorilor care au fost prezenţi. Mi-aş dori să avem în jur de 18 – 20 juniori la fiecare grupă de republicani”, a declarat managerul SCM Zalău, Marius Paşca.