Colonelul Florin Pop din Jibou, este comandatul misiunii românești care sprijină Grecia
Colonelul Florin Pop din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj este comandantul misiunii românești care sprijină Grecia în lupta cu puternicele incendii din ultima perioadă.
Florin Pop este de loc din Jibou și este adjunctul comandantului Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj, după ce Adrian Chichișan a plecat pe funcția de adjunct al inspectorului șef în cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, iar la conducerea ISU Sălaj a venit Adrian Dobocan.
Comandantul misiunii, sălăjeanul Florin Pop a spus că au fost selectați cei mai buni pompieri și că vor fi luate toate măsurile pentru ca misiunea să fie un succes.
„Sunt 11 ofițeri care pleacă. Avem 108 persoane care pleacă, sunt cu mașini de intervenție și de suport. Misiunea este prevăzută pentru zece zile cu posibilitatea de extindere dacă Grecia va cere asta. România intervine pentru prima dată pentru incendii de pădure în afara țării. Misiunea este aprobată la cel mai înalt nivel de președinte și de prim-ministru. Mai sunt și alte țări acolo, este un efort european”, a declarat Raed Arafat.
Florin Pop a mai spus că pompierii români merg cu încredere în Grecia: „Plecăm 108, vrem să ne întoarcem 108. Suntem pregătiți, vorbim de incendii de vegetație uscată, dar și de pădure. Mă aștept la un popor disperat, la condiții grele de muncă, dar mă aștept să ne ducem misiunea la bun sfârșit. Orice condiții meteo de vânt pot duce la propagare mai mare a incendiilor, dar vom lua toate măsurile ca să ne protejăm pe noi, dar și populația”.