Consiliul Județean Sălaj a finalizat asfaltarea DJ 110A

🚦 Consiliul Județean Sălaj a finalizat o nouă investiție în infrastructura rutieră. Luni, 30 august, în prezența președintelui Dinu Iancu-Sălăjanu, a vicepreședintelui Szilágyi Róbert István și a administratorului public Marian-Paul Maghiu, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru covoare bituminoase pe DJ 110A: DN 1F-Guruslău-Coșeiu-Archid-limită județ Satu Mare.

🚧 În lungime totală de 13,7 km, tronsonul de drum a fost modernizat cu 3,5 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată de la bugetul județului.

 

🦺 Lucrările au constat în consolidarea acostamentelor, refacerea fundațiilor, plombări, decolmatarea șanțurilor, refacerea marcajelor rutiere și execuția de covoare asfaltice cu preluarea denivelărilor.

📌 “Având în vedere starea de degradare a carosabilului, investiția a fost una absolut necesară. Odată cu terminarea lucrărilor, toți cei care tranzitează zona vor avea parte de condiții foarte bune de circulație. Pentru perioada următoare, avem în vedere un proiect de reabilitare a întregului drum județean, în care să fie cuprins și tronsonul de aproximativ 800 de metri de drum pietruit pe care nu s-a intervenit încă. O astfel de intervenție este cu atât mai importantă dacă ținem cont de faptul că DJ 110A asigură legătura Sălajului cu Satu Mare, asigurând locuitorilor un acces rapid și în condiții de siguranță în județul vecin”, afirmă Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

🚗 Contractul de execuție a covoarelor asfaltice pe DJ 110A a fost semnat la finele anului trecut, activitatea pe șantier fiind suspendată în perioada sezonului rece. Perioada de garanție a lucrărilor este de 36 de luni de la data recepției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *