Pregătirea sezonului rece discutată de ministrul Bode cu toți prefecții din țară
Pregătirea sezonului rece pentru perioada 2021-2022 a fost subiect de analiză în cadrul videoconferinței cu prefecții și cu structurile cu atribuții în domeniile transporturi, energie, mediu, ordine publică și situații de urgență, care a fost organizată astăzi la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
Stadiul pregătirilor pentru sezonul rece constituie un punct prioritar pe agenda de lucru a autorităților statului și este nevoie de planificare și mobilizare exemplare pe fiecare palier de responsabilitate.
„Trebuie să ne asigurăm că, la nivelul fiecărei componente din acest lanț instituțional, există capacitatea să se intervină cu promptitudine în sprijinul comunităților.
Le-am transmis celor prezenți un mesaj ferm în această direcție, la nivelul fiecărui județ fiind esențial să existe o bună colaborare între toți factorii responsabili cu gestionarea situațiilor de urgență și mă refer aici atât la structurile teritoriale ale MAI, cât și la reprezentanți ai altor instituții sau la autoritățile locale”,transmite ministrul Lucian Bode.
Bode a mai spus că cetățenii trebuie să știe că se pot baza pe autorități când se confruntă cu probleme. Prioritatea autorităților, este să intervină în cel mai scurt timp în sprijinul oamenilor, astfel încât disconfortul creat de vremea severă să fie minim.
În joc este buna funcționare a unor sisteme vitale ale statului – transport, energie, comunicații, dar și asigurarea accesului cetățenilor la servicii esențiale precum cele de sănătate, educație, sociale.
„Nu în ultimul rând, am evidențiat importanța accelerării campaniei de vaccinare la nivel național și creșterea gradului de conformare a cetățenilor față de măsurile de prevenire și limitare a răspândiriii Covid-19.
Avem o responsabilitate uriașă în acest sens, să ținem în frâu pandemia care a atins un punct dramatic.
Trebuie să fim conștienți de faptul că accelerarea campaniei de vaccinare reprezintă cheia salvării din această pandemie”, a conchis ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.