Comitetul Director al SCM Zalău aduce clarificări despre activitatea și bugetul clubului

Informare:
Pentru o bună cunoaștere a organizării și funcționării clubului pe care îl administrăm, dorim să facem cunoscute opiniei publice următoarele:
Bugetul total al clubului este repartizat celor patru secții sportive active în acest moment: volei, fotbal, judo și karate. În cadrul acestor secții avem în acest moment un nr de 150 de sportivi, din care 75% sunt zălăuani și sălăjeni, fapt ce demonstrează că suntem foarte interesați de dezvoltarea copiilor și a tinerilor sportivi din municipiu și din județ.
În altă ordine de idei, dorim să facem cunoscut faptul că acest comitet este reprezentatul Consiliului Local în Sport Club Municipal Zalău, stabilit prin HCL din 29 iulie, iar membrii acestuia nu sunt remunerați. Atribuțiile CD sunt de legiferare și nu de execuție, iar deciziile se iau în baza referatelor făcute de către manageri. Fiecare secție sportivă în parte are un manager desemnat, care este direct răspunzător de activitatea sportivă a secției respective.
Nu în ultimul rand, dorim să felicităm și în mod public componenții secției de Judo, Ionuț Cuibuș și Cristian Goron, pentru obținerea medaliei de aur la Campionatul Național de Judo! Le urăm mult succes pe mai departe și ne dorim ca acesta să fie doar începutul unui sezon plin de medalii pentru clubul nostru.
Comitetul Director al SCM Zalău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *