Episcopia Sălajului a sărbătorit 19 ani de la înființare !
Duminică, 18 octombrie 2026, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, în sobor de preoți și diaconi.
Sărbătoarea a avut o semnificație deosebită pentru Episcopia Sălajului, care a marcat împlinirea a 19 ani de la înființare. Eparhia a fost înființată la 18 octombrie 2007, în ziua de pomenire a Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, ales drept ocrotitor spiritual al acesteia.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a evidențiat trei însușiri ale personalității Sfântului Evanghelist Luca – istoric, medic și pictor – și învățăturile duhovnicești care se desprind din acestea: fidelitatea față de adevăr, compasiunea față de cei aflați în suferință și capacitatea de a descoperi frumusețea lui Dumnezeu în om și în creație.
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Iustin Mureșan.
De asemenea, cu prilejul aniversării eparhiei, Preasfințitul Părinte Benedict a înălțat rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Episcopiei Sălajului de-a lungul celor 19 ani de existență, precum și pentru toți cei care, prin slujirea, osteneala și dăruirea lor, au contribuit la dezvoltarea vieții bisericești din cuprinsul eparhiei.
La Sfânta Liturghie au participat prefectul Claudiu Bîrsan, președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, deputatul Lucian Bode, ins. șc. gen. Gheorghe Bancea, precum și numeroși credincioși din municipiul Zalău.
























