Senatorul USR-PLUS Sălaj, Cosmin Viașu, prezintă sălăjenilor raportul de activitate pentru septembrie – decembrie 2021
Unul dintre cei mai noi parlamentari ai Sălajului, senatorul USR-PLUS, Cosmin Cristian VIAȘU a adoptat încă din primele zile de mandat o atitudine transparentă față de sălăjeni, publicând constant pe pagina de Facebook informații despre activitatea din Parlamentul României.
Astăzi, 17 ianuarie 2022, senatorul Cosmin Viașu își prezintă raportul bogat de activitate întreprins în cea de a doua sesiune parlamenară septembrie – decembrie 2021.
Așa cum bine știți, parlamentarii români se află în vacanță parlamentară, activitatea acestora urmând a fi reluată începând cu data de 1 februarie.
„Cu toate că suntem deja la mijlocul lunii ianuarie 2022 doresc să reamintesc o parte din activitatea mea din anul 2021 ca ales parlamentar, senator al Sălajului.
Anul 2021 a fost un an de noi provocări pentru mine, an de început de mandat ca demnitar, plin de responsabilități noi și situații nemaiîntâlnite. A fost un an în care am pornit la drum cu entuziasm, cu o listă de lucruri de realizat din noua mea calitate, cu idei multe, o parte din ele concretizate si o parte care sper ca în perioada următoare să se realizeze.
Așa cum precizam și în raportul de activitate al primei sesiuni parlamentare din 2021, anul care s-a încheiat a însemnat pentru mine unul plin de responsabilitate ca Senator, ca membru al Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, ca membru al Comisiei pentru cultură și media și nu în ultimul rând ca membru al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și a Senatului pentru relația cu UNESCO.
Această a II-a sesiune a Parlamentului României, septembrie – decemnbrie 2021, a arătat, pe scurt, astfel:
301 de proiecte de lege și propuneri legislative prezentate la Senat spre dezbatere și adoptare;
63 de inițiative legislative ale senatorilor și deputaților partidului din care fac parte, USR;
3 dintre aceste inițiative au ajuns până la capătul traseului legislativ fiind promulgate în lege: Legea nr.276/25.11.2021 privind unele masuri pentru studierea istoriei evreilor si a Holocaustului, Legea nr.9 / 05.01.2022 prin care studentii universitatilor de stat au acces gratuit la bibliotecile univeritare si la Bibliotecile Central Universitare, Legea nr.10/5.01.2021 prin care Ministerul Educatiei va publica pe pagina web a institutiei calendarul national de evenimente si activitati extrascolare de promovare a stiintei;
La 8 din aceste inițiative legislative depuse de USR sunt inițiator și co-inițiator:
modificarea si completarea Legii 29/2009 privind sistemul de decoratii al Romaniei si OUG. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si desconspirarea Securitatii.
modificarea si completarea Legii nr.24/2000 (republicată) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
modificarea Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice
abrogarea art.210 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ.
modificarea si completarea OUG nr.158/2020 privind concediile și indemnizatiile de asigurări sociale de sănătate
modificarea și completarea OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice și pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal
modificarea și completarea Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.
modificarea radicală a Legii 448/2006 privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Am analizat, dezbătut și amendat în cadrul ședințelor comisiilor parlamentare din care fac parte un număr de 84 de proiecte și propuneri legislative din care am avizat favorabil un număr de 31 – cu amendamente sau fără amendamente aduse de membrii comisiilor
Sunt unul dintre semnatarii moțiunii de demitere a Guvernului condus de premierul Câțu, moțiune depusă la 30.09.2021.
Am depus în 17.11.2021 o interpelare către Primul Ministru referitoare la liberul acces al echipelor de filmare în Parcul Național Apuseni https://www.senat.ro/…/b%20841a%20USR…
Am semnat alături de colegii mei din USR sesizarea de neconstituționaliate privind hotărârea de revocare a Președintelui Senatului.
Cam aceasta este o parte din activitatea mea ca parlamentar în Senatul României în cea de a-II-a sesiune a Legislativului 2020 – 2024.
Sper ca acest an, 2022, cu toate că incepe într-o societate marcată de situația pandemică, să fie la fel de fructuos în a aduce modificări legislative importante și benefice societății din România”.