Teodor Bălăjel dezvăluie un plan ambițios pentru locuri de parcare în Zalău
Multe locuri de parcare noi în Zalău; dublarea numărului locurilor de parcare în oraș este un obiectiv ”important și realizabil” – sună anunțul cu care viceprimarul Teodor Bălăjel a stârnit zilele trecute interesul zălăuanilor. Și dezvăluie totodată care este planul de bătaie pentru inițiativa de a rezolva o problemă care ne afectează pe toți, așa că este firesc să fie o prioritate pentru administrație, spune viceprimarul.
Conceptul pentru înmulțirea locurilor de parcare
Încă de anul trecut, viceprimarul Teodor Bălăjel spunea că problema lipsei locurilor de parcare are nevoie urgent de o abordare inedită din punct de vedere tehnic, de asigurarea fără echivoc a surselor de finanțare, pentru că e nevoie de mulți bani, și apoi e nevoie de acțiune la modul intensiv.
Viceprimarul a făcut o analiză amănunțită, cu multe deplasări în teren, pentru a identifica potențialul pentru a satisface nevoia zălăuanilor pentru parcări, în primul rând în locurile din oraș cu cele mai mari nevoi. Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, prezentat în prima jumătate a lui ianurie, și Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Zalăului sunt instrumente foarte importante în această analiză, pentru ca ceea ce se face să fie de perspectivă, cu viziune asupra modului în care se va dezvolta orașul. E suficient că administrația de acum se confruntă cu mari provocări în a aduce la standarde europene un Zalău care nu a avut la bază un concept cuprinzător pentru un oraș dezvoltat. De ce să se mai chinuie și alții în viitor?!
Pentru că terenul în Zalău este în general denivelat, în foarte multe locuri din oraș se poate câștiga spațiu important prin parcări terasate, cu două nivele, prin care se valorifică maxim terenul. Soluția a mai fost aplicată în ultimi ani pe alocuri, dar concluzia este că poate deveni un concept generalizat. Dar sunt și multe locuri cu spații plane, nevalorificate, unde Primăria poate face multe locuri noi de parcare, iar dacă tot se intervine, acestea vor fi realizate în contextul modernizării zonelor, al unor amenajări cuprinzătoare.
Banii! De unde atâția bani?!
Orice se poate, cu bani. Pentru că banii europeni sunt cei mai mulți și cei mai siguri, viceprimarul este cu ochi pe vistieria de le Bruxelles. Imediat după sărbători a luat legătura cu echipa de la ADR Nord Vest, pentru consultări, din partea căreia administrația Zalăului a avut după 2016 un sprijin valoros, dovadă modernizarea la scară mare cu fonduri europene. Problema e că de la Bruxelles nu se văd atât de clar nevoile de la Zalău, iar amenajarea de parcări nu e un obiectiv definit în programul de finanțări pe perioada 2021 – 2027. Se finanțază în schimb ”coridoare de mobilitate”. Altfel spus, căi de acces care să fluidizeze circulația, cu accent pe digitalizare și mediu curat. În condițiile date, ideea viceprimarului Bălăjel este să obțină bani europeni inclusiv pentru parcări fie plasând locuri de parcare pe traseele coridoarelor de mobilitate, fie aducând coridoare de mobilitate în zonele cu nevoi mari pentru parcări. Soluția va fi însă limitată, nu poate cuprinde toate zonele cu nevoi, așa că și în lista de investiții a municipalității pentru 2022 trebuie prevăzuți bani pentru locuri noi de parcare. Și sunt luate în calcul și împrumuturi în condiții avantajoase, ca eficiența acțiunii ”locuri de parcare” să fie mare pe termen cât mai scurt.
Dacă pentru lucrări pe fonduri europene, care sunt mai mari și mai costisitoare, angajezi constructor prin licitație, Teodor Bălăjel are în vedere în mod special Citadin-ul, societatea administrată de municipalitate, pe care vrea să o pună serios la lucru în proiectul pentru parcări, mai ales în locurile cu teren cât de cât plan și unde costurile sunt mai mici, suportabile din bugetul local, unde se vor face totodată și lucrări de amenajare.
Dumbrava și Porolissum, ca de exemplu – 350 de locuri de parcare dintr-o lovitură
Două zone din Zalău pe care viceprimarul Teodor Bălăjel a pus ochii pentru a acționa cât mai repede și cu cât mai mare eficiență le și dă ca exemplu pentru ce se poate face.
Una este în Dumbrava, în zona Spitalului Județean, unde noua parcare a adus un mare plus pentru a deservi în principal spitalul, dar zonele rezidențiale rămân cu dificultăți. În special strada Dumbrava, cea cu cabinete medicale, din fața Urgenței până în față la Compartimentul Recuperare al spitalului și spre strada Simion Bărnuțiu, lângă Centrul de Transfuzie. Aici se va intra pentru modernizare, asfaltări, între blocuri se va realiza un nou acces important ce va face o nouă legătură din fața spitalului până la centrul de transfuzie și va ajuta astfel și aglomerata stradă a cabinetelor medicale. Rezultatul va fi amenajarea a 150 de locuri de parcare, într-o zonă foarte ”înghesuită” acum.
Altă zonă generoasă și tentantă pentru administrație, pentru că nu presupune costuri atât de mari în raport cu rezultatul, este cartierul Porolissum, în zona cuprinsă între benzinărie și strada Toporașilor. Spațiul este larg și nevalorificat pe cursul pârâului Sărmaș. Așa că se pretează la o platformă cu aproximativ 200 de locuri de parcare. Zona va avea parte de fapt de o reamenjare peisagistică de ansamblu. Inclusiv un teren de sport, loc de joacă cu mobilier modern și spațiu de agreement de-a lungul pârâului.
Dar și spațiile mai mici din cartiere vor fi ”atacate” pentru parcări cu Citadin, care va intra în profunzime în zonele rezidențiale, după ce anul trecut s-a ocupat mai mult de străzile de legătură din marile artere modernizate cu bani europeni și de amenajări de-a lungul acestora.