Patriarhul Daniel: Biserica Ortodoxă Română rămâne în continuare cel mai mare filantrop
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a afirmat marţi la şedinţa anuală a Consiliului Național Bisericesc faptul că Biserica Ortodoxă Română este „cel mai mare filantrop” prin prisma programelor sociale desfăşurate în ultimul an.
„Este foarte important să vedem numărul mare de lucrări şi foarte importantă este jertfelnicia şi dărnicia comunităţilor noastre. 62 de programe sociale sunt cu sprijin financiar extern şi 800 şi ceva de programe sociale sunt din fonduri proprii. Vedem cât de mare este efortul parohiilor, eparhiilor în ceea ce priveşte opera social-filantropică”.
„Cel mai mare filantrop rămâne în continuare Biserica Ortodoxă Română”, a subliniat Preafericirea Sa.
Patriarhul Daniel I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru darurile Sale revărsate asupra Bisericii.
„Dăm slavă lui Dumnezeu că are grijă de Biserica Sa şi felicităm pe toţi cei care au conştiinţă eclesială, atât cler, cât şi credincioşi mireni, fiindcă dacă nu există această conştiinţă eclesială, nu există nici conştiinţă misionară”, a precizat Părintele Patriarh.
La întâlnirea prezidată de Patriarhul Daniel în Reședința Patriarhală a fost evaluată activitatea Bisericii Ortodoxe Române din anul trecut și au fost formulate propuneri pentru anul în curs.
În deschiderea lucrărilor, a fost citit de către Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul raportul sinteză al activităților Patriarhiei Române, intitulat „Comuniune și conlucrare cu românii din afara României”.
Miercuri, la Palatul Patriarhiei se vor reuni membrii Adunării Naționale Bisericești, iar joi, în aceeași locație, se va desfășura ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.