VIDEO | Cu cât se scumpesc nunțile după pandemie
Cei care și-au tot amânat nunta în pandemie, din cauza restricțiilor, sunt loviți acum de scumpirile în lanț. Costurile pentru organizarea unei petreceri de nuntă au crescut simțitor, potrivit Digi24.ro
Larisa a fost nevoită să-și amâne petrecerea de nuntă de 3 ori, în ultimii 2 ani. Pentru că nu mai avea răbdare, anul trecut și-a luat partenerul de mână și s-au cununat și civil, și religios, în plin val de restricții. Doar că bucuria lor nu a fost completă. Au făcut totul într-un mediu restrâns, iar lipsa petrecerii de nuntă le-a lăsat un gust amar. Așa că s-au hotărât să o organizeze în această vară. Pe lângă incertitudinile legate de restricții, mirii au acum emoții și în privința costurilor.
„Am avut rezervată sala pentru nuntă, însă vom resimți mai ales acolo scumpirile din această perioadă, deoarece avem un contract în care este stipulat că prețul îl stabilim cu circa o lună înainte de eveniment, ceea ce înseamnă că undeva prin luna iunie vom afla cât vom avea de plătit. Contractul de prăjituri, unde, din nou, vorbim despre o cantitate mai mare, se va resimți. Inclusiv pe invitații de nuntă, pe mărturii, pe absolut tot (vom da mai mult – n.r.). Ce acum un an, doi luam la un leu și 20 de bani, acum trece de un leu și 60 de bani”, explică mireasa, Larisa Hotca.
Cât este meniul de nuntă
Fiecare restaurant și-a stabilit propriile reguli, în perioada pandemiei. La o sală de nunți din Baia Mare, meniul de nuntă se plătește după eveniment.
„Prețurile au crescut cu aproximativ 15 la sută, asta înseamnă că în momentul de față, prețul pentru un meniu de nuntă începe de undeva în jurul sumei de 175 de lei și asta crește în funcție de ceea ce își aleg și mirii”, spune Romeo Crișan, administratorul unui restaurant.
„În prima parte a anului deja a fost o scumpire între 10 și 20 la sută la achiziție, la toată materia primă, evident că în viitor vor apărea și alte scumpiri. Nunta este un eveniment unic în viață și atunci va trebui să îl susțină în continuare, indiferent la ce costuri vor apărea”, spune Alin Vanca, manager de vânzări.
Unele restaurante oferă servicii complete atunci când vine vorba despre o nuntă, astfel că mirii care aleg să meargă pe recomandările restaurantului beneficiază de o reducere de 10-15 la sută, chiar și acum, când prețurile s-au modificat.
Un alt restaurant din Baia Mare a decis să nu modifice tarifele pentru mirii care au încheiat deja contracte în perioada pandemiei.
Cât costă fotografiile de nuntă
La fel fac și unii fotografi. Însă clienții noi vor achita mai mult. Dacă înainte de criza sanitară, prețurile porneau de la 550 de euro, de anul acesta, pozele de nuntă vor ajunge să coste până la 700 de euro.
„Pentru clienții vechi, ce au amânat poate o dată sau de două ori, am menținut tarifele. A fost o decizie proprie, împreună cu studioul, să menținem aceleași tarife pentru clienții vechi. Pentru clienții noi, am majorat cu aproximativ 20 la sută”, precizează Diana Cherecheș, fotograf.
La trendul scumpirilor s-au aliniat și DJ-ii, dar și cei care oferă servicii de înfrumusețare mireselor.
Cum au crescut cheltuielile de nuntă în 2 ani (2020 în comparație cu 2022)
Meniu restaurant : 140 de lei –> 170 de lei
Foto-video: 3.500 de lei –> 4.300 de lei
DJ: 2.000 de lei –> 3.500 de lei
Machiaj mireasă: 250 de lei –> 280 de lei
Invitații nuntă: 1,20 lei –> 1,60 lei