Cristian Terheș despre extremistul globalist Justin Trudeau, la Parlamentul European: Nu poți veni să-i ții lecții de democrație lui Putin, când tu treci cu copitele cailor peste protestatari
Premierul Canadei, Justin Trudeau, a susținut miercuri un discurs în plenul Parlamentului U.E., unde a făcut apel la continuarea furnizării de ajutoare letale pentru apărarea Ucrainei, asigurându-i pe europeni de „sprijinul total” al Canadei, în special în ceea ce privește securitatea.
De altfel, Trudeau este specialist atât în securitate, cât și în democrație, el fiind autorul impunerii primei stări de urgență de după al Doilea Război Mondial în Canada, pe care a folosit-o politic pentru a reprima violent protestul pașnic al Transportatorilor care cereau încetarea restricțiilor covidiene, mai ales a ordinelor de vaccinare obligatorie care le condiționau serviciul și deplasările. Tot politic, Trudeau a ridicat starea de urgență în aceeași zi în care Putin anunța „operațiunea specială” din Ucraina.
Reconvertit peste noapte în lider al „Lumii Libere”, „liberalul” Justin Trudeau s-a adresat Parlamentului European pe tema războiului purtat de dictatorul Vladimir Putin și Armata Rusă în Ucraina. Premierul canadian a menționat, în context, prezența soldaților canadieni pe flancul de est și a reiterat decizia Canadei de a dubla contingentul de militari NATO în următorii ani.
De asemenea, Trudeau a opinat că Ucraina nu poate fi lăsată singură în confruntarea cu Rusia și a făcut apel la aliații europeni să o sprijine în continuare atât umanitar, cât și militar, deoarece „atacul lui Putin asupra Ucrainei este un atac asupra valorilor care formează pilonii tuturor democrațiilor”. „Democrații” care, până în februarie 2022, n-au știut să facă altceva timp de 2 ani decât să suspende drepturile omului și să impună segregarea pe criterii biometrice, căznindu-se chiar să implementeze pașapoarte de vaccinare (SUA, Canada, Franța, Italia, România) sau să legifereze injectarea obligatorie (Austria), în același timp în care reprimau violent protestele (Belgia, Germania, Canada). Ceea ce au făcut întocmai și dictatorii Vladimir Putin și Xi Jinping în țările lor, fără nici o grijă pentru „democrație”, dar cu aceeași sârguință față de agenda Marii Resetări.
În mod cu totul fariseic, partenerul de ieri întru dictatură al Rusiei și Chinei a insistat astăzi asupra impunerii de „sancțiuni fără precedent asupra lui Putin și a celor care îl sprijină în Rusia și Belarus, sporind presiunea cât de mult putem”. „Trebuie să ne asigurăm că decizia de a invada o țară independentă și suverană este înțeleasă ca fiind un eșec strategic, care atrage după sine costuri nimicitoare pentru Putin și Rusia”, a concluzionat premierul canadian, citat de CaleaEuropeană.ro.
Europarlamentarul român Cristian Terheș (PNȚCD/ECR) a părăsit ședința în care Trudeau făcea pe democratul războinic
„Am refuzat sa validez prin prezenta mea impostura premierului canadian Justin Trudeau, care a tinut un discurs in fata Plenului Parlamentului European pe data de 23.03.2022, motiv pentru care nu am fost in sala cand acesta a vorbit.
Nu poți veni să-i ții lecții de democrație lui Putin din Parlamentul European, când tu treci cu copitele cailor peste propriii tăi cetățeni care cer să li se respecte drepturile fundamentale.
Diferența dintre democrație și tiranie nu e data de locația geografica a liderilor politici, ci de valorile pe care aceștia le promovează.
„Vestul” nu e un spațiu al libertății ca loc geografic, ci ca și civilizație, dezvoltata ca urmare a faptului ca, având la baza valorile iudeo-creștine (respectiv ca omul e creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și a fost răscumpărat, cu preț de sânge, de Fiul lui Dumnezeu), a construit o societate și un sistem statal care a pus în centrul OMUL, care e de/servit de către stat.
Opusul „vestului” nu e „estul” ca loc geografic, ci ca orânduire sociala și statala care, având la baza filozofia marxista, pune în centru statul și birocrații acestuia, care sunt deserviți de oameni.
Or, când tu, om politic din „vest”, implementezi la tine acasă metode de represiune și încălcări ale drepturilor propriilor cetățeni, ce-și cer drepturile respectate, cum o face și Putin acasă, nu ești cu nimic mai bun ca el. Dimpotrivă, la tirania pe care o implementezi adaugi impostura și ipocrizie, distrugând libertatea și valorile „vestului”.
Acești lideri impostori ai vestului de azi au adus lumea în haosul în care ne găsim azi, tocmai pentru că s-au îndepărtat de valorile care au făcut „vestul” o lume liberă și prosperă.
„Războiul rece” a fost câștigat nu cu arme, ci cu valorile lumii libere. Pe scurt, libertatea a înfrânt tirania!
Îndepărtarea liderilor din vest de la aceste valori (libertate individuală, respect pentru drepturi și libertăți etc), însă, nu doar că i-au făcut sa-și piardă ascendentul moral, dar au permis ridicarea unor tirani ca Putin.
Planurile imperialiste ale lui Putin nu sunt noi. Cu toate acestea, liderii din vest au ignorat evidentele, continuând să facă afaceri cu Rusia, care le vindea gaz, petrol și cărbune ieftin, în timp ce pe banii vesticilor Putin își construia armata.
Intre tirania imperialista ruseasca, promovata de Putin, și tirania neomarxistă pretins progresită promovata și de Trudeau, în care oamenii sunt deposedați de drepturi și libertăți – chiar și de proprietăți, n.r. -, devenind obiecți ai statului, eu nu aleg nici una.
Aleg, în schimb, sa promovez și sa lupt pentru aceleași valori conservatoare care au adus pace prin prosperitate în Europa: suveranitate națională, libertate individuală și respect pentru drepturile omului, ce sunt un dar pe care l-am primit de la Dumnezeu pentru ca suntem creați după chipul și asemănarea Sa”, a scris europarlamentarul Cristian Terheș, miercuri, pe social media.