Vezi de ce a refuzat Bogdan Andone SCM Zalău. Antrenorul a dat răspunsul final
Bogdan Andone a decis, în cele din urmă, să nu preia echipa SCM Zalău, nici acum, nici la finlaul campionatului de Liga 3. Chiar dacă negocierile păreau că se vor îndrepta către un acord între părți, aspect lăsat de înțeles chiar de antrenor, acum el a dat răspunsul final.
Bogdan Andone a refuzat oferta echipei SCM Zalău
Andone a recunoscut că, deși a mers la Zalău să discute cu oficialii clubului, nu s-a ajuns la un punct comun, astfel încât contractul să se semneze. El a fost la meciul disputat de SCM Zalău în runda a 2-a a play-out-ului Seriei 10 din Liga 3, cu Sportul Șimleu Silvaniei (scor 5-1), dar în urma celor discutate apoi a decis să aștepte altă ofertă.
Au fost negocieri clare, Bogdan Andone dând și ceva informații în ceea ce privește condițiile de care dispune SCM Zalău, dar și că salariile sunt unele bune pentru o formație din Liga 3.
”Am avut mai multe discuţii cu cei care se ocupă de club, cărora le mulţumesc pentru oferta făcută. Nu am spus că preiau echipa şi de aceea am zis că asa este corect, să mă duc acolo să vorbesc cu dânşii, să le spun că nu pot face acest pas. Nu se ştie ce ne va aduce viitorul, dar nu în acest an.
Să ştiţi că sunt condiţii foarte bune pentru a treia divizie, s-au făcut renovări la stadion, salariile sunt decente, deci nu acesta este motivul refuzului. Am unele discuţii cu cineva şi sper să se finalizeze pozitiv până la urmă”, a explicat Bogdan Andone pentru Digi Sport.
SCM Zalău a învins cu 5-1 în meciul la care a asistat Bogdan Andone
SCM Zalău, în play-out-ul Seriei 10 din Liga 3, se află pe primul loc, cu 34 de puncte, cu opt puncte peste următoarea clasată, Sportul Șimleu Silvaniei. În prima rundă pentru evitarea retrogradării, SCM Zalău a trecut, cu 8-0, pe teren propriu, de ultima clasată, Luceafărul Oradea. Apoi, cum spuneam, în weekendul trecut a învins Sportul Șimleu Silvaniei cu 5-1.
Se face anul de când Bogdan Andone e fără echipă
Bogdan Andone este antrenor liber de contract în acest moment, după despărțirea de FC Voluntari în mai anul trecut. 49 de meciuri are Bogdan Andone pentru ultimele trei echipe din cariera sa, 21 pentru FC Voluntari (decembrie 2020 – mai 2021), 21 pentru Astra (octombrie 2019 – septembrie 2020) și șapte pentru FCSB (iulie 2019 – august 2019).
În cariera de ”principal” a lui Bogdan Andone mai figurează echipele Energeticianul, Metaloglobus, ASU Poli Timișoara și Olimpia Satu Mare.