250.000 de angajaţi primesc facilităţi fiscale. Scade impozitul pe salariu şi se reduc cotele de asigurări sociale
Angajaţii din agricultură şi industria alimentară primesc facilităţi fiscale pe modelul celor acordate angajaţilor din domeniul construcţiilor, printr-o lege adoptată de Parlament miercuri, potrivit unui comunicat de presă trimis de Ministerul Agriculturii.
„În toate întâlnirile pe care le-am avut cu reprezentanţii fermierilor şi operatorilor din industria alimentară, păstrarea forţei de muncă specializate a reprezentat de fiecare dată un punct central al dialogului. Prin adoptarea acestui act normativ, iniţiat împreună cu colegii mei parlamentari, venim cu soluţiile aşteptate de cei care activează în aceste domenii vitale pentru securitatea alimentară a României” a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Astfel, 87.300 de angajaţi din agricultură şi 158.000 din industria alimentară – efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii februarie 2022 – care erau plătiţi cu 2.622 de lei net, respectiv 2.534 de lei net, conform datelor de la INS, vor benefcia de anumite facilităţi instituite de Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.
Care sunt facilităţile fiscale
·Scutirea de la plata impozitului pe salariu în cuantum de 10%, de la plăţile aferente contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate şi reducerea cotei contribuţiei de asigurări sociale cu 3,75%;
·Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program de lucru în medie de 167 ore pe lună;
·Angajaţii vor beneficia de drepturile acordate de sistemul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale, sistemul asigurărilor pentru şomaj, inclusiv de concediu şi indemnizaţie de asigurări sociale de sănătate, fără plata de către angajatori a contribuţiei asiguratorii pentru muncă;
·Perioadele lucrate în sectorul agricol vor constitui stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului de indemnizaţie de şomaj şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă.