UDMR: Am inițiat și am semnat rezoluția OSCE privind amenințările de securitate ale războiului provocat de Rusia

M

”Un proiect de rezoluție, co-inițiat de UDMR privind războiul  și agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și amenințările de securitate în zona OSCE, va fi înaintat, în curând, Adunării Parlamentare a OSCE”, a declarat deputatul UDMR Gábor Hajdú, membru în Adunarea Parlamentară a OSCE. Legiuitorul a vorbit despre acest document după ce a semnat proiectul de rezoluție co-inițiat împreună cu senatorul american Roger Wicker.

Proiectul de rezoluție precizează clar și identifică drept o amenințare încălcările de drepturi comise de Federația Rusă, care pun în pericol unitatea, suveranitatea și integritatea teritorială nu numai a Ucrainei, dar și a altor state vecine, precum și securitatea tuturor statelor participante la OSCE.

Deputatul UDMR Gábor Hajdú a declarat că războiul, care durează de trei luni, a arătat în mod clar că organizații precum OSCE ar trebui să ia măsuri mai eficiente și mai stricte pentru a condamna agresorul și a asigura protecția populației civile.

”Încălcările de drepturi comise de Rusia nu se limitează la teritoriul Ucrainei, ele pun în pericol și statele vecine. UDMR urmărește, cu îngrijorare, ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova și în celelalte state membre învecinate și suntem convinși că niciun stat nu poate revendica teritoriile altui stat, chiar dacă încadrează ocuparea unor zone drept intervenție specială. UDMR susține, cu fermitate, ca Moldova și Ucraina să adere la Uniunea Europeană cât mai curând posibil, le susținem în eforturile lor și suntem convinși că viitorul stă într-o Uniune pașnică și diversificată, nu într-o zonă de război”, a afirmat Hajdú Gábor.

Parlamentarul Uniunii a subliniat că, în proiectul de rezoluție, se solicită părților implicate în conflict să permită trecerea în siguranță și fără restricții a populației civile către destinații din afara Ucrainei și să faciliteze accesul rapid, sigur și nestingherit la asistență umanitară pentru cei aflați în nevoie în Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *