Ministrul Lucian Bode a participat la Luxemburg la Consiliul Justiție și Afaceri Interne

M

Ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, a participat astăzi, la Luxemburg, la secțiunea afaceri interne a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, organizată de Președinția franceză a Consiliului Uniunii Europene.

Pe agendă au figurat subiecte precum starea generală a Spațiului Schengen, modificarea Regulamentului privind Codul Frontierelor Schengen, directiva privind schimbul de informații între autoritățile de aplicare a legii ale statelor membre, azilul și migrația, consolidarea cooperării dintre autoritățile responsabile cu lupta împotriva terorismului, Regulamentul Prüm II, respectiv situația din Ucraina și monitorizarea implementării Planului în 10 puncte. În cadrul prânzului de lucru care a avut loc cu ocazia reuniunii miniștrii au abordat o serie de aspecte referitoare la consolidarea agenției FRONTEX.

Cu privire la subiectul Schengen, ministrul afacerilor interne a reiterat importanța unei perspective realiste asupra unui calendar de aderare la Spațiul Schengen, obiectiv pentru care s-au depus eforturi considerabile și s-au făcut investiții semnificative. „Extinderea spațiului de liberă circulaţie va fi nu doar o recunoaştere a eforturilor constante ale României ca furnizor de securitate în serviciul întregii Uniuni, ci şi o expresie a recunoaşterii ataşamentului cetăţenilor români față de proiectul european şi viitorul acestuia”, a declarat Lucian BODE.

În ceea ce privește subiectul privind migrația și azilul, demnitarul român a subliniat necesitatea înregistrării de progrese pe marginea Pactului privind migrația și azilul, evidențiind flexibilitatea de care a dat dovada România parcursul negocierilor propunerilor legislative care au fost desprinse din Pact.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *