Subprefectul Florin Florian: „Ministrul Petre Daea este un prieten al agriculturii sălăjene”
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a aflat, sâmbătă, într-o vizită de lucru în judeţul Sălaj, pentru a vedea, pe teren, situaţia culturilor agricole afectate de secetă din zona Bobota, Măerişte şi Valea Pomilor.
În cadrul acestei vizite, ministrul a fost însoţit de prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, subprefectul Florin Florian, directorul Direcţiei Agricole, Silviu Pop, directorul filialei judeţene a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Dana Crişan, specialişti în agricultură şi fermieri din zonele afectate.
Ministrul Petre Daea le-a precizat fermierilor că în cazul culturilor distruse de secetă, înregistrate la APIA, aceştia pot accesa un credit cu dobândă avantajoasă de la CEC Bank, pe o perioadă de trei ani, prin intermediul căruia îşi pot finanţa continuarea activităţii. De asemeanea, ministrul le-a dat asigurări fermierilor privind plata subvenţiei la motorină şi plata a 70% din subvenţia APIA pentru anul agricol 2022-2023 în toamna acestui an, spre deosebire de 50%, cât era până în prezent.
„Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a rămas același prieten al agriculturii sălăjene și a considerat necesar și oportun să stea azi de vorbă și cu producătorii noștri agricoli.A venit împreună cu directorul general al Agenției Naționale pentru Îmbunătățiri Funciare (ANIF), Cornel Popa, iar noi i-am însoțit acolo unde ni s-au semnalat cele mai grave probleme până acum.Din livezile de măr, prun, cais, cireș, din culturile de porumb, de floarea soarelui și de soia, oficialii de la București au dat din nou asigurări că Ministerul Agriculturii va fi, ca de fiecare dată, alături de ”făuritorii de hrană ai României”, așa cum îi place lui nea` Petre Daea să le spună agricultorilor.Am fost în #Valea_Pomilor, la #Bobota și la #Măeriște, unde culturile sunt grav afectate de secetă.Până luni, ministrul vrea să ”culeagă” cât mai multe aspecte de la ”firul ierbii” regiunilor Nord-Vest, Vest și Sud-Vest, astfel încât, săptămâna viitoare, să poată fi luate măsurile urgente care se impun. Așa cum ne-a dovedit și cu alte ocazii, în cadrul vizitelor cu care ne-a onorat, problemele constatate de Petre Daea nu rămân nerezolvate.Sunt convins că și de această dată va găsi, alături de partenerii #Ministerului_Agriculturii, cele mai eficiente soluții pentru producătorii agricoli.Totodată, îi asigur pe sălăjeni că Instituția Prefectului și instituțiile deconcentrate le rămân un partener de încredere”, a transmis subprefectul Sălajului, Florin Florian.