OMS le cere cercetătorilor să găsească noi variante de vaccin anti-COVID, pentru a opri infectările
Vaccinurile anti-COVID-19 au salvat milioane de vieţi, dar nu au redus în mod decisiv transmiterea virusului, a declarat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a lansat un apel către cercetători pentru dezvoltarea de noi vaccinuri, care să reducă numărul infectărilor. În caz contrar, avertizează OMS, există în continuare riscul dezvoltării unor variante de virus împotriva cărora vaccinurile existente să fie mai puţin eficiente.
OMS spune, de asemenea, că ar fi necesare niște vaccinuri care să fie mai uşor de administrat ca până acum, de pildă sub formă de spray nazal.
„Chiar şi acolo unde acoperirea vaccinală este de 70 la sută, dacă un număr semnificativ de lucrători sanitari, vârstnici şi persoane aparţinând altor grupuri de risc rămân nevaccinate, vor exista în continuare decese, presiunea asupra sistemelor sanitare va continua, iar recuperarea globală va fi în pericol”, a spus directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de agenția germană dpa, preluată de Agerpres.
OMS şi-a actualizat, totodată, obiectivele de vaccinare. Îşi propune acum să vaccineze cu două doze 100% din lucrătorii sanitari, persoanele cu vârsta peste 60 de ani şi persoanele care sunt în mod deosebit expuse riscului din cauza unor condiţii medicale preexistente, în fiecare ţară. Obiectivul precedent, de a vaccina 70% din populaţia totală a tuturor ţărilor până la jumătate anului, a fost ratat. Până la sfârşitul lui iunie, doar 58 la sută dintre ţări îndepliniseră acest obiectiv.
Potrivit unui studiu realizat de Imperial College London şi publicat în „The Lancet” în iunie, vaccinările împotriva coronavirusului au salvat circa 20 de milioane de vieţi. Cu toate acestea, în ţările sărace, doar 28 la sută dintre vârstnici şi 37 la sută dintre lucrătorii sanitari au fost vaccinaţi.