S-a emis ordinul de începere a lucărilor de construcție a podului nou de pe strada Corneliu Coposu
Primăria Municipiului Zalău construiește un pod nou pe strada Corneliu Coposu. În acest sens, cu data de 21 septembrie 2022 a fost emis ordinul de începere a lucrărilor.
În baza contractului de finanţare, încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Municipiul Zalău se derulează proiectul „Mobilitate urbană durabilă – Zalău 2023”, finanţat din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. În cadrul acestui proiect se realizează obiectivul de investiţii „Modernizare coridor integrat de mobilitate urbană, axa est-vest str. Corneliu Coposu – Avram lancu”.
Pe parcursul execuţiei lucrărilor, aferente obiectivului de investiţii şi în urma controlului ISC efectuat la această investiţie, s-a constatat că la podul situat la km 1+229, în documentaţia tehnică nu sunt prevăzute nici un fel de lucrări de reabilitare sau de modernizare, deşi în teren se constată că parapeţii existenţi din beton sunt degradaţi, trotuare cu lăţime insuficientă, talveg coborât, etc. iar accesul din partea dreaptă imediat după pod este necorespunzător. În aceste condiţii s-a constatat că se impun lucrări de reabilitare a podului, deoarece de la data elaborării documentaţiilor iniţiale tehnicoeconomice faza PT şi până la momentul executării lucrărilor la pod au apărut degradări vizibile.
În acest sens, SC Construct CDP SRL a elaborat documentaţiile tehnico-economice, faza expertiză tehnică pentru reabilitarea podului, iar în baza expertizei tehnice, podul se încadrează în clasa stării tehnice V – STARE CRITICĂ, deoarece prezintă degradări atât la suprastructură cât şi la infrastructură. Pentru exploatarea acestuia la parametri normali de siguranţă, nu se pot propune lucrări de reabilitare. Din cauza stării critice a podului, Primăria Municipiului Zalău va demola podul existent și va construi un pod nou, pe amplasamentul celui existent, în conformitate cu standardele şi normativele în vigoare.
În urma elaborării documentaţiei tehnico-economică, faza DALI, pentru obiectivul de investiţii ”Demolare pod existent şi construire pod nou pe str. C. Coposu , SC Construct CDP SRL – Cluj-Napoca a propus 2 variante constructive, care să corespundă necesităţilor actuale și viitoare.
Varianta 1: pod dalat cu o deschidere, cu dala din grinzi prefabricate cu corzi aderente tip “_I_“ şi placă de suprabetonare, în valoare de 3.180.982,64 Iei cu TVA, din care, construcţii montaj 2.718.176,12 lei cu TVA;
Varianta 2: pod dalat cu o deschidere, cu dala monolită din beton cu amiatură rigidă din profile laminate tip HEB, în valoare de 3.335.543,60 Iei cu TVA, din care, construcţii montaj 2.871.257,72 lei cu TVA.
Pentru ca podul să fie exploatat în condiţii optime de rezistenţă, siguranţă şi stabilitate, proiectantul recomandă soluţia CU PROIECT, scenariu ce propune realizarea unui pod nou în VARIANTA 1.
Din punct de vedere tehnic Varianta 1 este mult mai uşor de pus în operă, iar din punct de vedere de economic/fmanciar, costurile Variantei 1 sunt mai mici decât în cazul Variantei 2, iar timpul de execuţie este considerabil mai scurt decât în cazul Variantei 2.
Realizarea podului propus este necesară, în primul rând, pentru punerea în siguranţă a circulaţiei rutiere pe str. Corneliu Coposu din Municipiul Zalău, dar şi pentru finalizarea obiectivului de investiţii „Modernizare coridor integrat de mobiliate urbană, axa est-vest str. Avram lancu – Corneliu Coposu”.