Derby-ul Sălajului în Liga 3| Sportul Șimleu – SCM Zalău| 24 septembrie, ora 17.00

Un nou derby al Sălajului are loc între echipele din Liga a III-a. SCM Zalău merge din nou acasă la Sportul Șimleu, mâine după-amiază la ora 17.00 pe Stadionul Măgura din Șimleu Silvaniei. 
SCM Zalău este cu moralul la pământ după ce au pornit dezastruos în noul an competițional. Mai mult, conducerea clubului a sancționat jucătorii, astfel că fotbaliștii nu mai primesc prime de joc până la finalul campionatului. SCM Zalău ocupă locul 5 în clasament și are nevoie disperată de puncte pentru a prinde play-off-ul, obiectiv stabilit la începutul campionatului.
De cealaltă parte, Sportul Șimleu a fost recent sancționată cu 2 puncte de către FRF, așa că nici șimleuanii nu au un moral foarte bun, mai ales că se află pe ultimul loc cu -1 punct.

Însă jocul dintre cele două rivale a fost tratat mai special de ambele echipe. De cele mai multe ori a avut câștig de cauză Sportul Șimleu care a jucat cu suflet și s-a dăruit 100% pe teren, deși SCM Zalău a aliniat de fiecare dată un lot de jucători net mai valoros Șimleului.


„Ne așteaptă un meci foarte greu, așa cum ne-au obișnuit cei de la Șimleu. Sper să ieșim din pasa proastă și să obținem victoria. Fiecare meci este important pentru a ne atinge obiectivul”, ne-a declarat managerul SCM Zalău, Marius Pașca.

Președintele Sportul Șimleu, Ioan Gurzău, declară că: „Chiar dacă avem un început mai greu de campionat, sper ca rezultatul de mâine să ne fie favorabil. Asta în prisma ultimelor meciuri bune făcute de noi, chiar dacă am pierdut. Sper să fie un meci frumos și cel mai bun să câștige. Sper ca meciul de mâine să aducă bucurie odată cu sărbătoarea orașului, iar primarul ne-a invitat pe scenă dacă batem Zalăul”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *