Incendiu la o gospodărie din Someș Guruslău
Incendiu la anexele unei gospodării din localitatea Someș Guruslău
Joi, în jurul amiezii, la dispeceratul ISU-Ambulanță a fost primit un apel prin numărul de urgență 112, care anunța faptul că s-a produs un incendiu la anexele (o șură și o bucătărie de vară) unei gospodării, în localitatea Someș Guruslău.
La intervenție s-au deplasat imediat pompierii Secției Jibou, care ajunși la locul evenimentului au constatat faptul că incendiul se manifesta la acoperișul anexelor.
Cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică. Au ars mai multe bunuri depozitate în imobile și acoperișul acestora pe circa 50 mp.