Informare – Primăria Comunei Surduc

PRIMĂRIA COMUNEI SURDUC

                                                                                         INFORMARE

În urma adunării publice organizată ilegal, pentru că ilegal a fost organizată,  de unii cetățeni ai satului Surduc  în data de 02.08.2022,  aproape  aceeași cetățeni organizând  și adunarea  din data de 15.10.2022, adunări care au avut același scop, respectiv ce măsuri pot fi intreprinse împotriva populației de etnie romă din comună care în ultima perioadă comite multe fapte antisociale, sunt dator să vă informez  că în  data de 02.09.2022, masurile care au fost intreprinse de primarul comunei după prima adunare, au fost comunicate în scris d-nei SOLOMONEAN MARIANA din Surduc, nr.15 B întrucât dânsa a depus atunci lista cu acei  locuitori ai satului Surduc nemulțumiți  de această  categorie de cetățeni ai comunei.

La adunarea publică din 2 august 2022,mai mult  de 10 minute nu au fost discutate problemele legate de romi, aceasta degenerând  de la discutiile despre problema romilor, într-un atac la adresa primarului, invocând orice teme altele decat problema romilor,înțelegând că în spatele acestei actiuni a stat  mai mult problema denigrării primarului și imaginii sale, dar conducerera primăriei își vede mai departe de investițiile care se văd realizate și care urmează a fi realizate în următoarea perioadă.

Spre informarea dvs.vă comunicăm că imediat după prima adunare publică au fost înaintate adrese către Ministerul de Interne,Instituția prefectului jud.Sălaj, Inspectoratul județean de poliție, Inspectoratul județean de Jandarmi precum și Poliția Surduc, în vederera înștiințării acestora despre toate ilegalitățile comise de romi, precum și solicitarea de sprijin  pentru rezolvarea problemelor în care sunt implicați romii.

Dupa demersurile facute de primar la nivel judetean din septembrie si pana in prezent politia si jandarmeria au intensificat controalele pe raza comunei Surduc in special in zonele locuite de romi pentru a mentine ordinea si linistea publica si respectarea legii ,iar politia animalelor a inceput să ridice caii lasați nesupravegheați pe dumurile publice .

Țin să subliniez faptul că și în anii precedenți  am solicitat sprijin de la Jandarmerie , Inspectoratul Județean de Poliție Sălaj, Serviciul Poliția animalelor înființat în urmă cu vreo doi ani de zile, Direcția sanitar-veterinară , cu care împreună au fost organizate acțiuni comune la locuințele tuturor romilor, în vederea identificării acestora precum și a animalelor pe care le dețin cu acte sau fără acte, în urma cărora au fost aplicate amenzi contravenționale, alte măsuri  neputând fi luate,neexistând alte prevederi legale.

Cu părere de rău trebuie să subliniem faptul că în data de 14.10.2022, când d-na Zaharie Elena s-a prezentat la sediul primăriei pentru obținerea avizului privind organizarea adunării publice din data de 15.10.2022 toate aceste măsuri i-au fost puse  la dispoziție , dar a susținut că nu o interesează, atunci ne întrebăm care a fost scopul organizării acestei adunări?

Orice persoană interesată de demersurile primăriei împotriva faptelor antisociale săvârșite de unii romi din comună poate trece pe la sediul primăriei unde îi vor fi puse la dispoziție aceste documente,întrucât documentele oficiale nu pot fi afișate pe facebook așa cum doresc unii.

Ținem să vă informăm că nici o adunare publică din cele două nu au fost organizate de primăria comunei,însă adunarea  din data de 15.10.2022  a fost organizată de d-na Zaharie, dânsa fiind aceea care a stabilit ora începerii adunării nicidecum primăria,  modificând singură ora de începere a adunării de la 13,00 și 16,00.

Considerăm faptul că oamenii de bună credintă din această comună care vor să vadă schimbarea in bine, nu au căzut in capcana intinsă de anumiti oameni rău voitori, care nu doresc altceva decât să semene discordie si ură intre cetăteni

Primăria Surduc, atâta  timp cât la conducere se va afla dl primar Alin Băbănaș va respecta in mod egal fiecare cetățean,iar toate demersurile intreprinse vor fi numai în limita legii și nu primarul sau  primăria au vândut  romilor case si terenuri agricole ci unii cetateni  din comună în decurs de câteva decenii.

De ce unii cetățeni  ai comunei și-au  vândut  pentru mai mulți ani cultura de lucernă unor cetățeni de

etnie romă , cultură care se află în mijlocul altor parcele, oare în acest fel nu au   contribuit la aceste  distrugeri?

Vă mai informăm , după cum ați mai fost informați și cu alte ocazii, și asupra faptuluipersoanele fizice sau juridice care dețin, cu orice titlu, terenuri agricole își pot organiza, în asociere sau individual, pază de câmp, prin una dintre formele de pază  prevăzute de lege,” conform prevederilor art.16 din Legea nr.333/2003 republicată, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor, subliniind faptul că , Consiliul local Surduc nu poate  legal să angajeze pază de camp ,aceasta revenindu-vă dvs.cetățenilor,după cum am specificat mai sus.

Primaria Surduc a montat 27 de camere video stradale pentru supravegherea domeniului public tocmai pentru a limita infractionalitatea, care sunt puse în permanență la dispoziția organelor de poliție

Mai subliniem faptul că la începutul primului mandat de primar al d-lui Băbănaș Alin-Cristian s-au găsit întocmite și puse în plată un număr de 42 dosare de acordare ajutor social pentru populația romă din comună,  la această dată fiind  în plată doar un număr de 16 dosare   pentru cetățenii romi  (9 fiind din satul Cristolțel și restul din Surduc) și aceasta datorită faptului că au fost tăiați de a mai primi acest ajutor pe considerentul că nu și-au efectuat orele de lucru prevăzute de lege, iar ajutoarele de orice fel care le primesc cetățenii de etnie romă sunt venite de la Uniunea Europeană și nu de la primarul comunei, dar și acestea doar pentru cei care beneficiază de ajutor social sau de alocație de susținere. Tin să menționez acest lucru pentru a se observa că acești cetățeni nu sunt ținuți pe palme de conducerea primăriei, observându-se și faptul că au fost tăiați de la ajutor social foarte mulți

Cetățenilor romi care au fost sancționați contravențional și căre nu și-au  achitat amenzile primite pe considerentul că nu realizează venituri,le-au fost întocmite de către aparatul de specialitate al primarului comunei  și trimise Judecătoriei Jibou un numar de 16 dosare însumând amenzi  în valoare de 240.000 lei, în vederea transformării acestora  în muncă în folosul comunității.În momentul când Judecătoria transformă amenzile în muncă în folosul comunității aceștia sunt chemați la muncă.

În concluzie, considerăm că se dorește distragerea atenției  de la  realizările conducerii primăriei, încercând în fel și forme discreditarea acesteia, dar considerăm că aceste acțiuni sunt în van.

 P R I M A R, BĂBĂNAȘ ALIN-CRISTIAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *