Tânără din Zalău găsită inconștientă într-o mașină la intrare în Cluj
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în noaptea trecută la un eveniment rutier petrecut pe strada Transilvaniei din localitatea Baciu.
”La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje SAJ, care au găsit un autoturism răsturnat pe plafon în afara părții carosabile, în care se afla o femeie în stare de inconștiență”, a transmis ISU Cluj.
Echipele de pompieri au extras de urgență victima în vârstă de aproximativ 20 de ani și au predat-o unui echipaj SAJ. Aceasta a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de medicale.
”Din primele cercetări reiese că în jurul orei 01.15, un autoturism condus înspre Cluj-Napoca de o tânără în vârstă de 20 de ani, din municipiul Zalău ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea acesteia, fiind transportată la spital”, au precizat și reprezentanții IPJ Cluj.