Un pensionar de 70 de ani, prins în trafic fără permis de conducere
La data de 27 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au întocmit dosar penal unui bărbat, din comuna Românași, care a condus fără permis.
În fapt, la data de 27 octombrie a.c., ora 15:20, pe Drumul Național 1F, în localitatea Poarta Sălajului, polițiștii rutieri au oprit o autoutilitară, la volanul căreia a fost identificat un bărbat, în vârstă de 70 de ani, din comuna Românași.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că bărbatul figura cu dreptul de a conduce anulat.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente.