Primarul Debreczeni Dezső a inaugurat o nouă capelă mortuară în comuna Coșeiu
Administraţia locală a inaugurat duminică, 6 noiembrie, un obiectiv important pentru comunitate, o capelă mortuară ce va deservi toţi cetăţenii din Coşeiu. La eveniment a participat și prefectul județului Sălaj, Dari Toma.
„În acest context, vreau să-l felicit pe domnul primar Debreczeni Dezső şi întreaga sa echipă de sprijin din primărie, pentru modul în care a înţeles că doar împreună, toţi membri comunităţii, indiferent de religie sau etnie, sunt mai puternici şi pot realiza proiecte importante, pentru a creşte nivelul de trai din comuna Coşeiu”, a transmis prefectul județului Dari Toma.
Recent au fost finalizate două capele în satele Archid şi Chilioara, dar şi alte proiecte importante, unele deja finalizate, altele ce urmează a fi realizate, precum un sediu nou al primăriei, reţea de canalizare în comună sau eficientizarea energetică a şcolii din Coşeiu.
Sunt investiţii prin care administraţia locală vrea să transforme această comună mică într-una modernă, racordată la toate facilităţile secolului XXI.