Lucrările hidrotehnice sunt pregătite pentru sezonul rece



Specialiștii Administrației Bazinale de Apă (ABA) Someș-Tisa aplică o serie de măsuri menite să asigure exploatarea în condiții de siguranță a lucrărilor hidrotehnice aflate în administrare, pe parcursul sezonului rece. Arealul Someș-Tisa cuprinde județele Cluj, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj.
Astfel, pentru perioada noiembrie 2022 – martie 2023, aceștia au elaborat un program de lucru pe timp friguros care prevede:
Lucrările hidrotehice din administrarea ABA Someș-Tisa sunt supravegheate permanent de către specialiștii instituției noastre, unul dintre obiectivele principale fiind să reducem impactul inundațiilor.
Totodată, specialiștii noștri iau măsurile necesare pentru a asigura rezerva de apă brută pentru toți beneficiarii care dispun de sisteme de alimentare cu apă în regim centralizat.
În același timp, sunt asigurate volumele de apă în acumulări pentru producerea de energie electrică.




















