Aproape 2000 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Sălaj în anul 2022
Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj, în primele zece luni ale anului 2022, au fost încadrate în muncă 1903 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 octombrie 2022, 984 au vârsta peste 45 de ani, 225 persoane sunt cuprinse între 35 și 45 ani, 221 au vârsta între 25 și 35 de ani iar 473 sunt tineri sub 25 de ani. Din total numărul persoane ocupate, 408 sunt tineri NEET.
Grupa de vârstă Total persoane angajate
Total general – 1903
< 25 ani – 473
Între 25 și 35 ani – 221
Între 35 și 45 ani – 225
Peste 45 ani – 984
Numărul femeilor încadrate este de 918, iar al bărbaţilor de 985, ponderea din totalul persoanelor încadrate find de 48,24%, respectiv 51,76%.
În funcţie de rezidenţă, 858 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 1045 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale(891), profesionale (411), gimnaziale (395), 206 persoane fiind cu studii universitare. Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Sălaj în primele zece luni ale anului 2022, 721 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea
într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Sălaj.
În primele zece luni al acestui an, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active a fost de 6125 persoane.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Toate măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă sunt detaliate pe site-ul www.anofm.ro în secțiunile „Persoane fizice”/ „Persoane juridice”.