VIDEO| Sute de polițiști în stradă pentru o minivacanță sigură în județul Sălaj
În minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie, poliţiştii sălăjeni vor fi prezenți în teren și vor acționa pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru siguranța și fluența traficului rutier.
În perioada 30 noiembrie – 4 decembrie a.c., peste 280 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, acțiuni speciale, precum și din cadrul altor structuri vor acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Zilnic, peste 50 de patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto vor fi la datorie pe raza județului Sălaj pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
În toată această perioadă, poliţiştii sălăjeni vor acționa împreună cu jandarmi, polițiști locali și cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, pentru combaterea infracţionalităţii stradale, a furturilor de şi din autoturisme, din buzunare, a tâlhăriilor, precum şi pentru identificarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii.
Polițiștii rutieri și de ordine publică sălăjeni vor fi prezenți în trafic pe întreaga reţea de drumuri din județul Sălaj, în vederea fluidizării traficului rutier şi prevenirii producerii evenimentelor rutiere grave, precum și pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă şi a depăşirilor neregulamentare.
Pentru prevenirea accidentelor de circulație, menținerea unei atitudinii prudente în trafic și în vederea prevenirii excesului de viteză, polițiștii vor folosi aparatura radar din dotare, inclusiv dispozitivele TrueCam.
De asemenea, polițiștii de la poliţia transporturi vor asigura măsurile de ordine publică în trenurile de călători, în staţii şi triaje de cale ferată.
Poliţiștii sălăjeni recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece minivacanța în siguranţă!
RECOMANDĂRI PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN LINIȘTE ȘI SIGURANȚĂ
• Aveţi mare grijă de bunurile personale atunci când vă aflaţi în locuri publice, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc.;
• Asiguraţi-vă că aţi încuiat locuinţa când plecaţi de acasă ;
• Nu permiteţi persoanelor necunoscute să intre în casa dumneavoastră, indiferent de pretextul folosit. Dacă se prezintă a fi reprezentanţi ai unor instituţii, societăţi etc., cereţi-le un document de legitimare;
• Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri’’; de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni;
• Nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când va aflaţi în locuri publice;
• Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere;
• Evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate; ei pot fi escroci, al căror scop este acela de a vă înşela;
• Nu răspundeţi la provocări cu violenţă; încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la S.N.U.A.U. 112- apel gratuit;
• Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de aburii alcoolului;
• Respectaţi toate regulile de circulaţie, fie că sunteţi pieton sau conducător auto, indiferent de cât de mult vă grăbiţi. VIAŢA ARE PRIORITATE!
RECOMANDĂRI PENTRU CONDUCĂTORII AUTO:
– Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se merge în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.
– Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase.
– Respectaţi regimului legal de viteză! Viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România.
– Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112!