Depistați în trafic, în timp ce conduceau sub influența alcoolului
Duminică, 11 decembrie a.c., la ora 10.05, în municipiul Zalău, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat de 44 de ani, din Zalău, care emana halenă alcoolică.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, vineri, 9 decembrie a.c., la ora 23.22, în Șimleu Silvaniei a fost depistat în trafic un tânăr de 25 de ani, din Șimleu Silvaniei, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în ambele cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui șofer: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede că șoferii prinși la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur riscă să primească între 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, în timp ce șoferii care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat vor fi încadrați la infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!