Activități ale polițiștilor Secției Nr. 1 Poliție Rurală Zalău
La data de 21 decembrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău au desfășurat o acțiune în zona de competență pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea riscului rutier și descoperirea autorilor în dosarele penale.
În acțiune au fost implicați 9 polițiști din cadrul Secției nr.1 Poliție Rurală Zalău, un specialist criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj și 2 specialiști ai Registrului Auto Român- Sălaj.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale (43 la Codul rutier și 6 la Legea 61/1991privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice) în valoare totală de 9.810 lei.
Din totalul celor 43 de sancțiuni aplicate la regimul circulației rutiere, două au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, trei sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, o sancțiune a fost aplicată pentru utilizarea de anvelope uzate peste limita admisă, cinci sancțiuni au fost aplicate pentru lipsa documentelor (permis de conducere, carte de identitate, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, asigurarea auto obligatorie) sau lipsa dotărilor auto obligatorii, iar 38 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere. Totodată, au fost reținute două certificate de înmatriculare.
De asemenea, în cadrul acțiunii polițiștii au soluționat 14 dosare penale aflate în lucru, care urmează să fie înaintate unităților de parchet competente, cu propuneri legale.
În urma investigațiilor întreprinse, polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea unor infracțiuni în dosare penale, rămase inițial cu autori necunoscuți, astfel:
În perioada ianuarie – decembrie a.c., persoane necunoscute au sustras mai multe bunuri, din două imobile situate în aceeași curte, din localitatea Popeni, comuna Mirșid, cauzând un prejudiciu total estimat la 20.000 de lei.
Miercuri, 21 decembrie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Postului de Poliție Mirșid au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei ca fiind trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, toți din Popeni.
Polițiștii din Mirșid continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celor trei tineri și pentru recuperarea prejudiciului cauzat.
Tot în cadrul acțiunii, miercuri, 21 decembrie a.c., la ora 22.10, pe drumul comunal 4, în localitatea sălăjeană Valea Pomilor, polițiștii Secției nr.1 Poliție Rurală Zalău au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din comuna Şamşud, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism, având permisul de conducere retras.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat, ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România” faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin 2, din Codul Penal.
Acțiunile polițiștilor au ca scop asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, protejarea proprietății publice și private, prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură antisocială.