„Ghetuțele Bucuriei” au ajuns la copiii sărmani din Sălaj și alte patru județe
Aproape 200 de copii cu situație materială precară au fost „încălțați” în cadrul unei campanii intitulate Ghetuțele Bucuriei. Acesta a fost inițiată de Asociația Educalise.
Campania s-a derulat în județele Sălaj, Cluj, Alba, Brașov și Vâlcea. Aceștia au primit în preajma Crăciunului atât dulciuri și fructe cât și ghete noi, călduroase cu care să treacă mai ușor peste iarnă.
Copiii beneficiari ai campaniei umanitare „Ghetuțele Bucuriei”, derulată de 4 ani, deja, de Asociația Educalise, au vârste cuprinse între 2 și 17 ani, provin, majoritatea, din familii monoparentale sau sunt crescuți de bunici în condiții materiale greu de imaginat și aproape toți trăiesc în mediul rural.
Ajunsă la a patra ediție, campania este una umanitară, dar și de responsabilizare și de conștientizare a sărăciei lucie în care trăiesc o parte din copiii de lângă noi.
„Se încheie încă un an și, odată cu el, încă o campanie Ghetuțele Bucuriei. Am lăsat pentru o clipă deoparte pregătirile pentru Crăciun și am asamblat, din bucăți de fericire, filmulețul de mai jos. Și ne-am dat seama, ce poate fi mai Crăciun decât să dăruiești, să fii bun și să primești în dar, la rândul tău, zâmbete pure, ochi plini de lumină și de curățenie, bucurie sinceră?
Crăciunul nostru a venit mai repede, odată cu chipurile copiilor cărora le pregătim daruri an de an. Mulțumim pentru că ați fost buni, pentru că ați privit cu atenție în jur, pentru că ați ales să ne fiți alături. Să rămânem sănătoși, grijulii, bucuroși și să ne rămână în inimi chipurile acestor copii cărora le-am adus, împreună, lumină în ochișori” scriu cei de la Asociația Educalise pe contul de Facebook.