Guvernul despre acuzațiile de plagiat la adresa lui Lucian Bode: „E o situaţie care se tranşează în instanţă”
Guvernul României a reacționat la acuzațiile de plagiat aduse ministrului de interne, Lucian Bode. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, spune că situația privind teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode, „se tranşează în instanţa de judecată” şi nu se poate pronunţa înainte de un verdict. Declarația vine după ce Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai a concluzionat că teza lui Bode este „profund viciată” de plagiat și de „citare defectuoasă și incorectă”.
„Din datele pe care le am, ministrul de Interne a oferit deja o poziţie publică în legătură cu acest material de informare pe care l-a transmis Universitatea Babeş-Bolyai. Nu este singura analiză care s-a făcut, deci nu o să comentez acum nici această analiză şi nici altele care au avut deja loc în legătură cu această teză. Iar în contextul în care există o procedură în instanţă legată de această lucrare m-aş opri aici cu comentariile”, a spus Cărbunaru, întrebat care este poziţia Guvernului şi a premierului în legătură cu decizia Comisiei de etică a Universităţii Babeş-Bolyai, potrivit Agerpres.
„La fel ca şi în orice alte cazuri, premierul României cere respectarea legii. În cazul punctual la care vă referiţi dumneavoastră, este o situaţie care se tranşează în cadrul unui proces care e gestionat de o instanţă de judecată şi nu m-aş putea pronunţa înainte să fi avut un verdict”, a mai spus Cărbunaru.
Comisia de etică a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a stabilit, cu privire la teza de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, secretar general al PNL, că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de instituţia de învăţământ.
Bode a replicat că sintagma „profund viciată” privind teza sa de doctorat este o apreciere subiectivă a Comisiei de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai, o „judecată de valoare goală de semnificaţie academică, cât timp normele au fost respectate”, şi a arătat că va merge înainte în instanţă deoarece cazul său a „depăşit limitele legii, dar şi ale raţiunii”.