Rectorul UBB Daniel David, reacție după verdictul de plagiat în cazul lui Lucian Bode
Universitatea Babeș-Bolyai își va apăra în instanță dreptul de a analiza academic lucrările care au legătură cu instituția de învățământ superior, a declarat rectorul UBB, Daniel David, miercuri, pe B1 TV, la „Politica Zilei”, în contextul verdictului de plagiat pe care l-a dat Comisia de Etică a UBB în legătură cu teza de doctorat a lui Lucian Bode, secretar general al PNL și ministru al Afacerilor Interne.
Rectorul UBB, pe B1 TV, după verdictul de plagiat în cazul lui Lucian Bode
„Am văzut și eu decizia Comisiei de Etică. Oricât de puțin credibil poate să pară pentru unii din afară, la UBB eu am încercat să creez niște mecanisme instituționale în care Comisia de Etică să aibă autonomie și față de influențe interne, și față de influențe externe. Am citit și eu decizia și hotărârea Comisiei de Etică și am văzut că practic în etapa a II-a s-a făcut exact ce a făcut și în prima etapă. Altfel spus, s-au primit o serie de suspiciuni legate de abateri de la etica academică, în prima etapă am și trecut lucrarea prin softul antiplagiat în integralitatea ei”, a declarat Daniel David.
„Cele mai multe suspiciuni s-au confirmat și în prima etapă, și acum, iar UBB a luat măsurile pe care le poate lua – să oprească prezența în circuitul public a unor lucrări care au aceste abateri de la etica academică, adică să se retragă lucrările care există în spațiul public și să se corecteze de către editură și de către autor, și în același timp să sesizeze mai degrabă sau mai departe, ca să spun așa, consiliile naționale, CNATDCU și Consiliul Național de Etică. Asta poate să facă universitatea, nici mai mult, nici mai puțin”, a continuat el.
„Am văzut în paralel că domnul ministru Bode continuă acțiunea în instanță. Noi o să ne apărăm în instanță dreptul de a analiza academic lucrările care au legătură cu universitatea noastră și eu sper să câștigăm. Pentru mine ar fi o surpriză extrem de mare ca o instanță din România să dea o decizie prin care interzice unei universități să facă o analiză etică asupra unor lucrări academice, repet, realizate în zona acelei universități, dar, repet, sper să nu rămân doar cu surpriza. Sper să primim și o decizie favorabilă că ceea ce am făcut este corect”, a mai spus rectorul UBB.