Reuniunea lotului SCM Zalău, programată pe 16 ianuarie la ora 15:30
După o vacanță de aproape o lună de zile, jucătorii de la SCM Zalău sunt așteptați la reunirea lotului.
Începând cu 16 ianuarie jucătorii vor reveni la antrenamente, sub comanda antrenorului Cristian Lupuț.
Primul antrenament este stabilit pe data de 16 ianuarie, de la ora 15.30, pe Stadionul Municipal.
În această pauză competițională conducerea clubului a căutat soluţii pentru întărirea lotului, având în vedere faptul că echipa s-a despărțit de mai mulți jucători, iar odată reluat campionatul obiectivul principal rămâne accederea în play-off-ul Ligii a III-a.