33 de ani de la reînființarea oficială a PNL
↗️ Ziua de 15 ianuarie este una specială pentru Partidul Național Liberal și pentru susținătorii liberalismului. Astăzi se împlinesc 33 de ani de la reînființarea oficială a PNL.
↗️ La 15 ianuarie 1990, prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, PNL devine urmaşul oficial și legitim al Partidului Naţional Liberal, constituit în anul 1875. Din grupul de inițiativă din 1990 făceau parte Dan Amedeo Lăzărescu, I. V. Săndulescu, Nicu Enescu, Dinu Zamfirescu, precum și Radu Câmpeanu, primul președinte postcomunist al PNL.
↗️ PNL rămâne un apărător și un garant al valorilor fundamentale care au dus România în Europa: libertate și democrație, o economie liberă și competitivă, creștere prin investiții, egalitate de șanse și toleranță.
↗️ Ne-am asumat guvernarea în cele mai dificile momente și, aplicând principiile liberale, astăzi reușim să trecem țara prin multiplele crize globale. Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă asigură stabilitatea țării și ia, în continuare, cele mai bune măsuri pentru români în aceste vremuri dificile.
Liberalismul este prezent în toate momentele importante ale istoriei noastre moderne și pentru asta îi felicităm pe toți membrii familiei liberale și le urăm ,,La mulți ani!”. 🟡🔵