Un tânăr din Horoatu Crasnei beat la volan a provocat un accident
Miercuri, 18 ianuarie a.c., la ora 18.46, polițiștii Secției nr.6 Poliție Rurală Crasna au fost sesizați de către un bărbat de 48 de ani, din comuna Crasna, județul Sălaj, că a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii din Crasna au constatat că, în jurul orei 18.30, pe drumul județean 108 G, între localitățile sălăjene Crasna și Vârșolț, un bărbat de 30 de ani, din comuna Horoatu Crasnei, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar, de bărbatul de 48 de ani, din Crasna.
Evenimentul rutier a fost unul fără victime, doar cu pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii din Crasna au constatat că bărbatul de 30 de ani, conducătorul primului autoturism, prezenta o concentrație alcoolică de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul savârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.