Un jandarm a găsit un rucsac cu bunuri de 4.000 lei pe care l-a returnat proprietarului
Întâmplare cu final fericit pentru un cetățean care și-a pierdut un rucsac!
Rucsacul a fost găsit de jandarmul sălăjean cpt. Mocan Cristian, care, în cel mai scurt timp, a reușit să ia legătura cu proprietara rucsacului, returnându-i bunul pierdut.
În interiorul acestuia se găseau bunuri electronice, în valoare de aproximativ 4.000 de lei.
Reamintim cetățenilor următoarele:
– Bunul mobil pierdut continuă să aparţină proprietarului său
– Găsitorul bunului este obligat ca, în termen de 10 zile, să îl restituie proprietarului ori, dacă acesta nu poate fi cunoscut, să îl predea organului de poliţie din localitatea în care a fost găsit
– Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă
– Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine