Coșmar pentru sălăjeni la Cluj! Un zid de sprijin s-a prăbușit peste mașini
Un zid de sprijin s-a prăbușit peste mașini, pe strada Lombului, din Cluj.
În urma unei sesizări primite astăzi, polițiștii locali de la Serviciile Control urbanism și Disciplină în Construcții și de la Control Trafic Rutier au constatat prăbușirea unui zid de sprijin, pe o lungime de circa 35 de metri, pe strada Lombului nr. 2-4.
Au fost avariate 5 autovehicule și o autoutilitară. Printre proprietari păgubiți se numără și doi sălăjeni, o femeie și un bărbat.
”Precizăm faptul că zidul de sprijin era prevăzut în documentația tehnică autorizată cu AC nr. 576/2020 – ”Construire imobil mixt, amenajări exterioare și imprejmuire” – teren privat, lucrarea nefiind recepționată.
Polițiștii locali au întocmit un act de control prin care s-au dispus punerea în siguranță a zonei afectate și semnalizarea amplasamentului, precum și luarea tuturor măsurilor legale necesare remedierii situației.
De asemenea, Serviciul Control Urbanism și Disciplină în Construcții a sesizat Inspectoratul de Stat în Construcții Cluj pentru a verifica calitatea lucrărilor”, precizează Biroul de presă al Primăriei Cluj-Napoca.
Ancheta care se va face va verifica dacă a fost respectat proiectul realizat de inginerul structurist și dacă lucrarea a avut măcar o astfel de documentație. În funcție de ce se va constata se va trage la răspundere fie executantul, fie cei care au realizat studiile.