30 de eleve de la Liceul Pedagogic din Zalău au fost în Malaga, Spania
Acreditare Erasmus+, Numărul 2022-1-RO01-KA121-VET-00005258, prima mobilitate care s-a desfășurat în perioada 14-28 ianuarie 2023, în Malaga, Spania.
Pentru cele 30 de eleve din clasele a XI a și a XII a de la profilul pedagogic, specializarea învățător-educatoare, această experiență a reprezentat un bun prilej de a desfășura activități de practică pedagogică în 6 școli publice din frumosul oraș Malaga.
De asemenea, cinci dintre profesorii metodiști ai școlii au participat job shadowing la Colegio Internacional Torrequebrada.
Toate achizițiile acumulate în cadrul acestor experiențe vor contribui la formarea unor competențe diverse și complexe, necesare absolventului de profil pedagogic, viitor dascăl.