Două sălăjence, cercetate penal pentru folosirea unui minor în scop de cerșetorie
Luni, 30 ianuarie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Zalău au desfășurat acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor de vagabondaj și cerșetorie, pe raza municipiului Zalău.
Cu această ocazie, între orele 10.30 – 13.00, în parcarea unui supermarket din municipiul Zalău, au fost depistate două sălăjence de 20, respectiv 37 de ani, în timp ce apelau în mod repetat la mila clienților magazinului pentru a cere ajutor material sau pentru a obține foloase patrimoniale, folosindu-se în acest scop de prezența unor minori cu vârsta de un an.
Față de cele două femei, polițiștii sălăjeni au întocmit câte un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea unui minor în scop de cerșetorie.