Buget record pentru investiții în 2023 aprobat de Primăria Orașului Jibou

Într-un cadru organizat și sub conducerea viceprimarului Vlad pașcalău, cel mai tânăr lider din administrația publică locală din județul Sălaj, a fost aprobat bugetul general al Orașului Jibou pentru anul 2023.

Viceprimarul Vlad Pașcalău a condus în premieră cea mai importantă ședință din 2023 în care a fost aprobat bugetul pentru anul 2023. Tânărul viceprimar Pașcalău se află din nou la conducerea Primăriei Jibou, având în vedere că primarul Dan Ghiurc se află în concediu de odihnă.

Nu este pentru prima dată când viceprimarul Vlad Pașcalău preia atribuțiile de primar de la Dan Ghiurco. Ce este notabil este faptul că Vlad Pașcalău demonstrează că are capacitatea necesară să gestioneze cele mai importante probleme ale orașului Jibou. Un oraș aflat în plină dezvoltare implică multe activități, întâlniri și analize, mai ales în contextul în care la Jibou se derulează mai multe proiecte de investiții de mare valoare.

Astăzi, în premieră pentru administrația locală din Sălaj, cel mai tânăr lider – viceprimarul Jiboului, Vlad Pașcalău a condus ședința în care a fost aprobat bugetul orașului pentru anul 2023, care nu arată deloc rău.

Investițiile sunt în continuare o prioritate pentru tandemul Dan Ghiurco – Vlad Pașcalău.


Anul 2023 este un an al investițiilor, al proiectelor europene si al continuitatii in dezvoltarea orașului nostru!
Azi, 31 ianuarie 2023, s-a votat bugetul Primăriei orașului Jibou pentru anul 2023.

In acest an ne dorim sa continuam investițiile deja începute si sa începem o serie de noi proiecte prin care să dezvoltăm în continuare orașul, acesta fiind principalul obiectiv al echipei de la conducere!

Lista de investiții reflecta extrem de bine acest obiectiv, fiind cuprinse investiții din toate categoriile: lucrări de infrastructură, lucrări de reamenajare si modernizare a unor unități de invatamant si unități sanitare, lucrari de modernizare a iluminatului public, renovare energetica a blocurilor, înființarea unor stații de reincarcare pentru vehicule electrice, investitii importante in unitățile sanitare din localitate, toate acestea fiind menite sa ridice gradul de confort al locuitorilor.

Mulțumesc pe această cale consilierilor locali care au inteles importanta continuitatii in realizarea investițiilor si au votat acest buget! – transmite viceprimarul Jiboului, Vlad Pașcalău.


Bugetul orașului Jibou are o valoare totală de peste 634 milioane lei din care: 

Învățământ – 49,1 milioane lei

Sănătate – 50.000 lei

Cultură, religie, sport – 4,2 milioane lei

Lucrări Servicii Dezvoltare – 366,79 milioane lei (iluminat public, Școala din Cuceu, Școala din Rona, teren sintetic, renovare energetică 18 blocuri cartier Avram Iancu, renovare blocuri cartier Garoafelor, rețele electrice Parc Industrial, rețele electrice Rona – Husia – Jibou, asfaltare tronson Parc industrial – sat Cuceu, reparații ambulatoriu Spital Jibou, modernizare iluminat ambiental, rețele de apă și canal, stații de încărcare electrice, construire Spital Local Jibou – pentru populația din Regiunea Nord-Vest, contruire locuințe ANL, dezvoltarea rețelei de gaz natural, bazin de înot, sală de sport, etc.)

Străzi – 156,3 milioane lei (tronson Parc industrial – Var, Parc Industrial – Husia,  Parc Industrial – Cuceu, amenajare zona promenada pe Valea Apa, construire Centura Sud Jibou, Pod peste paraul Cioncas, drum colector aferent Centura Est Jibou, reparatii sant, reparatii capital strazi Cuceu, Rona, Husia, reparatii strazi Jibou, extindere parc industrial, microbuz, utilaj imog, parcometre, afisaj electronic)

Spital – 80.000 lei (reparatii capitale si achizitii echipamente)

Proiect de dezvoltare – 364.000 lei – extindere retea de canalizare str Lautarilor si Caramidarilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *