Se circulă fără probleme pe drumurile din Zalău
Având în vedere căderile de ninsoare din ultimele ore, peste 80 de angajați de la Citadin au intervenit de la primele ore ale dimineții pe drumurile din Zalău pentru ca circulația rutieră să se desfășoare în cele mai bune condiții.
S-a intervenit și se intervine acolo unde situatia o cere cu cinci răspânditoare de nisip și sare cu lamă, două autobasculante cu care se intervine manual, trei autoutilitare Doca, de asemenea pentru intervenție manuală și un Atv pentru curățarea trotuarelor.
În prezent nu sunt probleme cu drumurile în Zalău, se circulă fără probleme atât pe arterele principale cât și prin cartiere.
Compania Citadin a pus la dispoziția cetățeanilor numărul de telefon 0260612837 pentru urgente sau sesizări.