Firma Sinohydro, un an întârziere pe 5 km din „Centura Zalău”

Compania chineză Sinohydro se chinuie să finalizeze 5,5 km de pe centura ocolitoare Zalău, dar este într-o evidentă întârziere. Dealurile au început să o ia la vale.

În martie 2021, ministrul transporturilor de la acea vreme Cătălin Drulă anunța, la finalul ședinței de guvern, că a fost depus proiectul de ordonanță de urgență care prevede interzicerea companiilor din state care nu au acorduri cu UE la licitațiile publice din România, iar printre aceste state se numără și China.

Drulă a spus că excluderea de la licitații se va aplica doar pentru proiectele viitoare. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial la 5 aprilie. Ea consfințea faptul că, la procedurile de achiziţii publice, vor avea posibilitatea să participe doar companiile din Statele Membre ale Uniunii Europene sau din Spaţiul Economic European, ţări terţe care au ratificat Acordul privind Achiziţiile Publice ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului sau alte ţări terţe care se află în proces de aderare la Uniunea Europeană.

Au semnat înainte de interdicție

La acel moment, o companie din China – Sinohydro – câștigase defintiiv licitația pentru un proiect de infrastructură, și anume Varianta Ocolitoare a localității Zalău.

Ordinul de începere la etapa a II-a centurii a fost dat în 25 septembrie 2020, contractul fiind semnat cu compania deținută de statul chinez cu două luni înainte, iar termenul de finalizare era 23 martie 2023. Traseul variantei are 5,5 km are cinci viaducte, două poduri şi 15 podeţe.

Drumul va avea o lăţime de 10 metri, cu 7 metri partea de carosabil şi trei benzi de circulaţie în zonele cu pantă accentuată. Proiectul include cinci viaducte şi două poduri. Varianta Zalău asigură legătura între DN 1F (Cluj-Napoca – Zalău – Satu Mare) şi Drumul Judeţean 191 C.

Chinezii asigură doar managementul

Lucrările au început cu muncitori români și cu utilaje închiriate, în mare parte tot din România. Deși mai e doar o lună până când chinezii ar trebui să finalizeze lucrarea, aceasta nu a ajuns nici măcar la jumătate.

Chinezii și-a luat angajamentul să termine lucrarea până în decembrie 2023, dar șansele sunt foarte mici. Dacă nu se va trece la o reziliere, atunci un termen realist al fi primăvara lui 2024, adică un an de întârziere.

Sinohydro, mândria Partidului Comunist Chinez

Pe măsură ce întreprinderile de stat ale Chinei se extind pe tot globul, puține lasă o urmă mai de neșters decât Sinohydro Corp. Deși nu este un nume cunoscut, grupul de infrastructură a construit mai mult de jumătate din barajele din China și este din ce în ce mai activ în străinătate, cu proiecte în 55 de ani. țări din Africa până în America de Sud.

Cu active de 19 miliarde de dolari, preocupările Sinohydro variază de la minele din Laos și aeroporturi din Botswana până la calea ferată de mare viteză din China. În 2010, Sinohydro a turnat suficient beton pentru a umple 20.000 de piscine de dimensiuni olimpice și a mutat suficient gunoi pentru a umple Royal Albert Hall din Londra de 184 de ori.

Listarea Sinohydro din octombrie la Shanghai, în care a strâns 2,1 miliarde de dolari – cea mai mare ofertă publică inițială a Chinei anul trecut – a oferit o privire rară asupra conglomeratului opac, deținut de stat”, era portretul elogios lansat de Financial Times în 2012.

După cum se vede, chinezii s-au contaminat de practicile autohtone care înseamnă numeroase întârzieri. Mitul chinezilor care ridică drumuri peste noapte a fost spulberat în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *