Anchetă la o Grădiniță din Zalău! Educatoare reclamată că ar fi pretins bunuri necuvenite
Scandal la nivelul sistemului de învățământ din Sălaj! O educatoare de la o grădiniță din Zalău ar fi cerut părinților bunuri necuvenite de la părinți, după care a fost reclamată la Asociația Părinților din România.
Concret, educatoarea ar fi cerut părinților să i se ofere ca și cadou un abonament la un centru SPA din Zalău, iar acest aspect a indignat mai mulți părinți care au trimis o petiție la Asociația Părinților din România.
Cei de la Asociația Părinților de la nivel național au redirecționat petiția la Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, condus de profesorul Vasile Bulgărean, care a și demarat imediat o anchetă.
Ce dă semne mari de întrebare cu privire la veridicitatea informațiilor reclamate de părinți este faptul că reclamația este semnată cu anomim, adică nu este asumată de niciun părinte.
Zvonuri au mai fost că și în alte unități de învățământ părinții au reclamat că, cadrele didactice ar fi cerut părinților diverse bunuri, chiar și bijuterii din aur, obicei total interzis.
Conducerea ISJ Sălaj ne-a transmis că până în prezent nici un cadru didactic nu a fost sancționat pentru fapte de acest fel.
În săptămânile trecute a avut loc și o ședință cu toți directorii de unități școlare din tot județul, unde s-a insistat pe această temă și s-au făcut recomandări în acest sens pentru evitarea unor astfel de situații.
Șeful învățământului sălăjean, insp. șc. gen. Vasile Bulgărean, cere decență morală și etică profesională tuturor cadrelor didactice
„Cei de la nivelul unității de învățământ în cauză trebuie să cerceteze situația legată de vericitatea informațiilor. La rândul nostru vom analiza concluziile. Eu am transmis la întâlnirea cu directorii de unități școlare că în perioada începutului de primăvară să există o decență în colaborarea cu asociațiile de părinți, astfel încât să se păstreze aceea decență morală și etică profesională”, ne transmite inspectorul școlar general Vasile Bulgărean.